Sute de noi otrăviri misterioase în școlile din Iran. Reacția președintelui Ebrahim Raisi

Sute de noi otrăviri misterioase în școlile din Iran. Reacția președintelui Ebrahim Raisi

Noi cazuri de intoxicare au fost raportate în mai multe școli de fete din Iran. Peste o sută de eleve au ajuns la spital, în urma incidentului, care nu este unul izolat. Cazuri similare au fost raportate, începând cu luna noiembrie.

Școală de fete din Iran FOTO Profimedia

Astfel de evenimente reprezintă o sursă de neliniște tot mai mare, în contextul în care, în urmă cu câteva luni, o tânără a murit în arestul poliţiei morale și a fost declanşatorul unor manifestanţii antiguvernamentale violente, relatează presa locală, citată de AFP.

Emisii de gaze, în școlile de fete

Emisii de gaze au fost înregistrate, miercuri, în şapte şcoli de fete din oraşul Ardabil. Un număr de 108 eleve, cărora li s-a făcut rău au fost transportate la spital, potrivit Agerpres.

Pacientele au acuzat dificultăţi respiratorii şi stări de greaţă. Din fericire, evoluția stării lor este una favorabilă, conform declarațiilor şefului serviciului spitalicesc local.

Presa locală a relatat şi despre noi cazuri de intoxicare în cel puţin trei instituţii de învăţământ din capitala Teheran. Într-un liceu de acolo elevele au fost „intoxicate prin pulverizarea unui fel de spray”, conform unor declaraţii ale părinţilor elevelor.

Potrivit unei estimări anunţate miercuri de comisia parlamentară de sănătate, de când au fost semnalate în noiembrie primele cazuri de acest fel, circa 800 de eleve au suferit intoxicaţii cu afectarea căilor respiratorii în oraşul sfânt Qom şi alte circa 400 în oraşul Borujerd din vestul Iranului.

Conform rezultatelor analizelor toxicologice, substanţa toxică folosită la Qom era compusă în special din gaz N2 pe bază de azot, folosit în industrie sau ca îngrăşământ agricol.

Reacția președintelui Ebrahim Raisi

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi i-a dat, miercuri, ministrului de interne Ahmad Vahidi misiunea de a elucida cât mai repede cele întâmplate şi de a informa populaţia cu privire la rezultatele investigaţiei pentru a „înlătura îngrijorările familiilor” elevelor.

Ministrul menţionat a declarat ulterior că sunt anchetaţi „posibili responsabili”, dar nu au fost efectuate arestări şi încă nu există un raport definitiv asupra substanţei toxice folosite în tentativele de otrăvire a elevelor.

Aceste incidente misterioase au provocat un nou val de revoltă în Iran, fiind criticată mai ales tăcerea autorităţilor în timp ce numărul cazurilor de intoxicaţii au tot crescut. Unele dintre fete au fost spitalizare pentru perioade scurte, dar nu s-au înregistrat cazuri grave.

Ministerul iranian al Sănătăţii a avansat duminică ipoteza că „unii indivizi” urmăresc prin astfel de acţiuni „închiderea tuturor şcolilor, în special a şcolilor de fete”.

Iranul se confruntă, din luna septembrie, cu proteste antiguvernamentale violente după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a decedat în arestul poliţiei morale, ea fiind reţinută pentru că nu ar fi purtat corect vălul islamic. Guvernul de la Teheran a acuzat statele occidentale, în special SUA, că au alimentat revolta pentru a obţine o schimbare de putere în Iran.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina