Sute de participanţi la o manifestaţie împotriva vaccinării obligatorii, în faţa Palatului Parlamentului

Sute de manifestanţi au venit, duminică după amiază, la o acţiune de protest faţă de proiectul de lege referitor la vaccinarea obligatorie, aflat în dezbatere parlamentară, organizarea acestei întruniri fiind a Alianţei Părinţilor.

"Nu împotriva vaccinării, dar pentru LIBERTATEA de a decide", a fost sloganul anunţat de către iniţiatorii acţiunii - Alianţa Părinţilor şi alte patru asociaţii, Pro Consumatori, Medici pentru Consimţământ Informat, Neam Unit şi Pro Decizii Informate.

Cei prezenţi au spus că sunt nemulţumiţi că în proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor în România aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor sunt conţinute prevederi referitoare la obligativitatea vaccinării pentru întreaga populaţie, atât copii cât şi pentru adulţi, dar şi la unele amenzi uriaşe în caz de refuz.

La manifestaţia care a început în jurul orei 15,00 în Parcul Izvor din faţa Palatului Parlamentului s-au alăturat şi membri ai formaţiunii politice Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), printre care şi copreşedinţii partidului - Claudiu Târziu şi George Simion.

Acţiuni similare de sunt organizate duminică după amiază şi în alte oraşe din ţară, cum ar fi Oradea şi Sibiu (continuă). AGERPRES / (AS - autor: Iulia Carciog, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 „Asta ar fi Armaghedonul” / 4,5 milioane de americani, surprinși de mesaj după ce un senator SUA a scris că Trump a pierdut controlul

2 Avertisment sumbru al generalului care a adus SUA în România: Sunt convulsiile de dinaintea unui nou război mondial

3 Cât mai are România de recuperat din împrumuturile acordate de Nicolae Ceaușescu. Irakul și Mozambicul și-au plătit o parte din datorii

4 Foarte interesant! / Rușii suflă și-n iaurt când vine vorba de România?

5 Ce se întâmplă? / Miliardarul american Peter Thiel a lansat duminică o serie de conferințe cu ușile închise la Roma despre Antihrist