SUV-urile fabricate în România fac carieră în Europa

SUV-urile fabricate în România fac carieră în Europa

Construită în România, Dacia Duster a fost în primele șase luni ale acestui an al treilea cel mai vândut model SUV din Europa, din clasa sa, fiind totodată cel mai cumpărat SUV de către persoanele fizice.

Duster se vinde bine în Europa

Duster se vinde bine în Europa

Ford Puma, construit la Craiova, a reușit să țină aproape de Duster și a fost al cincilea cel mai vândut SUV, relevă datele analizate de profit.ro .

Cu mai puțin de un an înainte de a fi înlocuită de o nouă generație, Dacia Duster se află în Top 3 al celor mai vândute SUV-uri de clasă B din Europa, continuând să atragă atenția clienților europeni. Dacia a anunțat că a vândut în prima jumătate de an un total de 111.900 de unități la nivel global, cea mai mare parte a acestora fiind vândută în Europa.

În Europa, potrivit Data Force și Jato Dynamics, volumul înmatriculat de Duster a depășit 87.000 de unități, fiind astfel al treilea cel mai vândut SUV de clasă B, după VW T-Roc și Toyota Yaris Cross, ca urmare a unui avans de 18 procente. Mai mult decât atât, conform datelor Renault Group, Duster s-a vândut în 137.600 de unități, sub ambele branduri, Dacia și Renault, în cele șase luni, în creștere cu aproape 10%.

Cel de-al doilea SUV produs în România, Ford Puma, a reușit să totalizeze 77.400 de unități, după o creștere de numai 5%, care i-a asigurat însă modelului de la Craiova locul cinci între cele mai vândute SUV-uri subcompacte.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Voi ați văzut ce se întâmplă în Germania?

2 Surprinzătoarele declarații ale generalului american Philip Breedlove despre baza Mihail Kogălniceanu!

3 BREAKING Război între doi membri la vârful USR

4 SURSE Ce le-a spus președintele Nicușor Dan apropiaților despre viitorul șef al SIE

5 Ce a descoperit RISE Project despre unul dintre procurorii DIICOT implicați inițial în anchetarea Holzindustrie Schweighofer