Szijjarto: Dintre țările vecine, Serbia este cea cu care Ungaria are cele mai bune relații

Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, aflat marți în vizită în orașul sârb Subotica (Vojvodina), a afirmat că, dintre toate țările vecine, Serbia este cea cu care Ungaria are cele mai bune relații diplomatice și comerciale, relatează agenția MTI.

Potrivit lui Szijjarto, care deține și portofoliul comerțului exterior, Serbia este totodată și un partener economic important în Balcanii de Vest.

Șeful diplomației ungare a făcut declarațiile respective după o reuniune la Subotica a Comisiei economice mixte sârbo-ungare. În cadrul reuniunii, Comisia a discutat despre modernizarea liniei de cale ferată Budapesta-Belgrad, construirea unei linii de cale ferată Szeged-Subotica-Baja, deschiderea unor noi puncte de trecere a frontierei dintre cele două țări, extinderea relațiilor economice și comerciale, precum și dezvoltarea și conectarea conductelor de gaz ungurești și sârbești.

Peter Szijjarto, președintele Comisiei mixte, a exprimat aprecierea guvernului țării sale pentru modul în care guvernul Serbiei îi tratează pe etnicii unguri. Potrivit declarațiilor lui Szijjarto, comunitatea maghiară din provincia sârbă Vojvodina este mai degrabă un factor de unire decât de divizare în relațiile dintre cele două țări.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Imagini din Europa pentru prostovanii din Ro care cred că Occidentul ne-a furat apa din Dunăre...

2 Yuval Noah Harari / Douăsprezece teze despre lumea care vine

3 VIDEO Turcia reacționează vehement după ce două nave civile au fost lovite de drone în Marea Neagră, la plecarea din Rusia

4 Ce „coace” Tucker Carlson? /

5 De citit ce spune omul ăsta! / Expert hidrotehnic, verdict dur despre soluțiile pentru Dunăre: „Frecție la picior de lemn”