Tăriceanu: Am decis, ţinând cont de atitudinea preşedintelui, să nu particip la recepţia de Ziua Europei de la Cotroceni

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, vineri, la Constanţa, că a luat decizia de a nu participa la recepţia de Ziua Europei de la Palatul Cotroceni, pentru că preşedintele Klaus Iohannis, prin declaraţiile pe care le-a făcut în ultima perioadă, a "jignit-o grav" pe premierul Viorica Dăncilă.

"Am luat decizia, totuşi, ţinând cont de atitudinea preşedintelui din ultima perioadă, de a nu participa la sărbătorirea Zilei Europei, pe 9 mai, adică nu voi da curs invitaţiei de a merge la Cotroceni la această recepţie, pentru că mie mi se pare că preşedintele, prin declaraţiile pe care le-a făcut, a jignit grav primul ministru. Şi suntem membri ai coaliţiei de guvernare şi solidari cu primul ministru. Primul ministru cred că are nevoie de sprijinul partenerilor şi, de aceea, am discutat cu colegii mei şi am luat hotărârea să nu participăm la această recepţie", a spus Tăriceanu, într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă nu va fi acuzat, prin luarea respectivei decizii, că este împotriva Europei, liderul ALDE a afirmat că nu îşi face griji din acest punct de vedere.

"Având în vedere, totuşi, că am fost prim-ministrul care a pregătit România pentru aderarea la Uniunea Europeană şi am semnat Tratatul de aderare împreună cu preşedintele de atunci, nu îmi fac griji pe chestia asta", a menţionat Călin Popescu-Tăriceanu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte