Tăriceanu despre excluderile din PSD: Unii colegi sunt îngrijoraţi de afectarea majorităţii în Parlament; e şi preocuparea mea

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat luni că mai mulţi colegi de partid îşi pun problema dacă nu va fi afectată majoritatea din Parlament din cauza "mişcărilor" din PSD, adăugând că şi pe el îl preocupă acest lucru.

"Astăzi am avut câteva discuţii cu colegi de-ai mei care au venit, evident, preocupaţi, îngrijoraţi pentru următorul lucru: stau şi îşi pun problema dacă nu cumva majoritatea din Parlament va fi afectată. Nu vă ascund că şi preocuparea mea este tot în acest sens", a declarat Tăriceanu, la TVR 1.

El a precizat că în momentul de faţă coaliţia are o majoritatea confortabilă şi că speră ca "mişcările" din PSD să nu afecteze şi mai mult partidul.

"Orice proiect guvernamental sau al unor colegi care au iniţiative legislative până la urmă ajunge tot la vot, alt mecanism nu există şi sigur că din această perspectivă o anumită preocupare este. E adevărat că majoritatea pe care o avem este una confortabilă, în pofida încercărilor, cei de la PNL nu au reuşit nimic, din contră, sunt parlamentari ai PNL-ului care în ultima perioadă au devenit membri ALDE. Coaliţia s-a consolidat, aş spune, sau s-a mărit. Dar, sigur că sper ca aceste mişcări să nu afecteze mai mult PSD-ul, în aşa fel încât să ne putem duce la bună îndeplinire angajamentele pe care ni le-am luat în faţa alegătorilor", a mai spus Tăriceanu.

Senatorul social-democrat Adrian Ţuţuianu şi secretarul general al PSD, Marian Neacşu, au fost excluşi luni din partid în urma unei decizii luate de Comitetul Executiv Naţional al PSD. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Dezvăluirile unui fost agent CIA despre jocurile de culise din Orientul Mijlociu: „N-ar fi pentru prima dată când face asta”

2 „I-am livrat șefului Poliției genți pline cu bani. O parte erau pentru Orbán” / Dezvăluirile unui fost interlop din Budapesta

3 Teheranul confirmă armistițiul anunțat de Trump și anunță deblocarea traficului în Strâmtoarea Ormuz

4 O fotografie care a rămas în istorie...

5 VIDEO „Vezi asta? Ce se întâmplă în spatele mingii?” / Val de teorii ale conspirației în mediul online după lansarea Artemis II