Tăriceanu invită PNL la o dezbatere asupra "autenticelor valori ale liberalismului"

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a adresat luni o invitație Partidului Național Liberal pentru organizarea unei dezbateri asupra "autenticelor valori ale liberalismului astăzi".

"Eu am lansat invitația, cred că mass-media poate fi interesată de un astfel de subiect și, ținând cont de această propunere, de provocarea pe care o fac celor de la PNL, sper să se găsească cineva care să organizeze o astfel de dezbatere săptămâna aceasta", a declarat Tăriceanu, într-o conferință de presă.

El a adăugat că o astfel de discuție trebuie purtată "mai degrabă" în termeni politici și ideologici.

"Nu știu ce discuții am putea să avem cu PMP, care este un partid creat de Băsescu tocmai pentru a-și salva pielea. Băsescu, am văzut, a condus România din funcția de președinte zece ani și cred că ne-a arătat tot ce poate, situația actuală i se datorează, deci toate abuzurile și excesele la care asistăm astăzi din partea instituțiilor de forță pe care astăzi le condamnă sunt opera lui. Ce să mai discutăm cu domnul Băsescu?", a susținut Tăriceanu.

În context, el a spus că pe partea stângă a eșichierului politic lucrurile sunt clare, subliniind că sunt confuzii în zona de centru-dreapta.

"Eu cred că în partea stângă lucrurile sunt clare. Este un partid bine definit în zona social-democrată. Cred că există, poate, încă, pentru anumiți alegători o confuzie în zona de centru-dreapta, în zona liberală și cred că această dezbatere ar fi necesară în această zonă", a explicat copreședintele ALDE.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Părinții primarului Negoiță au dat 2,8 milioane de euro pe o vilă în Italia în Civitavecchia cu 23 de camere și un restaurant pe plajă

2 Pericolul unei revolte la Moscova a apropiaților lui Serghei Șoigu. Presa rusă: Kremlinul blochează internetul în centrul capitalei ruse

3 DOCUMENTE Miza e protejarea lui Voineag / Conflict major între CSM-Secția pentru procurori și Inspecția Judiciară din cauza documentarului Recorder

4 Forțele Aeriene ale Ucrainei confirmă pierderea colonelului Oleksandr Dovgach, comandant al Brigăzii 39 Aviație Tactică

5 SUA a cerut Israelului să nu mai atace unele obiective din Iran. Motivele îngrijorării Washingtonului