Tăriceanu: Nu văd de ce tramvaiele fabricate la Arad nu ar fi bune şi pentru Bucureşti

Tăriceanu: Nu văd de ce tramvaiele fabricate la Arad nu ar fi bune şi pentru Bucureşti

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, îi solicită primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, să asigure o procedură transparentă pentru licitaţia de achiziţionare a unor tramvaie, amintind că cele fabricate la Arad circulă şi în Cluj-Napoca, Arad şi Oradea.

"Noi nu i-am cerut să intervină în licitaţii, ci să se asigure că procedura este transparentă şi nu dirijată către compania turcească. Să se asigure că în caietul de sarcini nu sunt incluse prevederi menite din start să elimine sau să defavorizeze compania românească. Cred că nu trebuie să se repeadă să aprobe un raport de licitaţie validat de doar 6 membri ai comisiei din totalul de 13! Legea îi permite să ceară reanalizarea ofertelor fără să fie acuzată că intervine în licitaţie! Îi reamintesc dnei primar general că tramvaiele fabricate la Arad circulă şi în Cluj-Napoca, Arad şi Oradea şi nu văd de ce ele nu ar fi bune şi pentru Bucureşti", a scris Tăriceanu pe Facebook.

Potrivit acestuia, la baza acordului de guvernare dintre PSD şi ALDE a stat angajamentul de a sprijini capitalul românesc, de a crea locuri de muncă în ţară şi nu în afară, de a încuraja companiile româneşti.

"Chiar dacă coaliţia nu mai este la guvernare, acest angajament faţă de români rămâne. Nu cred în coincidenţe. Nu cred că întâmplător în doar 2 ani două firme turceşti au luat cele mai mari contracte de achiziţii autobuze şi tramvaie pentru Bucureşti, în condiţiile în care firme româneşti produc aceleaşi autovehicule în ţară, de aceeaşi calitate şi cu forţă de muncă autohtonă. Nu e încă târziu ca o bună parte din cei 176 milioane de euro care vor fi plătiţi pentru tramvaie să se întoarcă în economia românească", afirmă Tăriceanu. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Am făcut istorie” / Donald Trump revendică victoria în alegeri

2 O informație apărută în presa din Austria despre intrarea României în Schengen terestru

3 Sexul oral, vinovat de creșterea numărului cazurilor unui tip de cancer. Care este explicația

4 „Va fi un război crâncen”. Predicția terifiantă făcută de Armand Goșu, care privește și România, despre reînscăunarea lui Trump

5 Trump, imaginea zilei...