Tăriceanu, pus sub acuzare pentru mită. Ce a declarat după audierile de la DNA

Tăriceanu, pus sub acuzare pentru mită. Ce a declarat după audierile de la DNA

UPDATE:”M-am prezentat astăzi, mi s-a adus la cunoștință calitatea de suspect pentru obtinerea unor foloase, indirect, de mită. Tot acest dosar pleacă de la premise false, eronate și aberante - că în perioada în care am condus Guvernul s-au emis HG pentru a favoriza anumite companii. Premierul nu dă așa din pixul lui HG (...) Totul e pe o bază falsă, am cerut timp suplimentar pentru studierea dosarului și voi urma procedurile stabilite în cadrul procesului”, a declarat Tăriceanu.

Articol inițial: Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a ajuns astăzi în jurul orei 11.00 la sediul DNA din București. El este audiat în dosarul în care procurorii DNA îl acuză că ar fi luat mită 800.000 de dolari.

DNA a cerut președintelui României să formuleze cererea de efectuare a urmăririi penale în dosarul de corupție care îl vizează pe Călin Popescu Tăriceanu și în care Senatul votase în iunie 2019 împotriva ridicării imunității. DNA arată că dosarul de luare de mită a fost deschis la solicitarea autorităților judiciare austriece și vizează obținerea de către șeful Senatului a 800.000 de dolari foloase necuvenite.

Procurorii îl acuză pe Tăriceanu că ar fi primit cei 800.000 de dolari, reprezentând un comision de 10% din contract, în schimbul demersurilor sale pentru ca statul român să încheie mai multe acte adiționale la un contract al companiei austriece.

Firma austriacă despre care DNA susține că l-ar fi mituit pe Călin Popescu Tăriceanu cu 800.000 de dolari ar fi Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria, potrivit unor surse judiciare. Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria este firma care a distribuit licențele Microsoft în România.

Fujitsu Siemens GmbH Austria a mai fost în centrul unui scandal de corupție în România în 2014, când chiar conducerea companiei a făcut un denunț cu privire la fapte de corupție săvârșite de angajații din România în legătură cu încheierea și derularea contractului pentru licențele Microsoft din 2004 cu guvernul României. Informația a apărut în ordonanța DNA de începere a urmăririi penale într-un dosar de la acel moment și a fost citată de Agerpres.

Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a respins acuzaţiile DNA potrivit cărora ar fi luat mită 800.000 de dolari ca prim-ministru, explicând că nu s-au făcut plăţi către firma Microsoft cât timp el a condus Guvernul şi, în consecinţă, nu primit „niciun ban”.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale