Tarifele pentru eliberarea pașapoartelor scad de la 1 ianuarie

Tarifele pentru eliberarea pașapoartelor simple și electronice scad de la 1 ianuarie 2017, datorită scăderii cotei TVA prevăzută în Codul Fiscal de la 20 la 19%, se arată într-un comunicat remis AGERPRES, vineri, de Biroul de presă al Prefecturii Suceava.

Potrivit sursei citate, începând cu 1 ianuarie, contravaloarea unui pașaport simplu temporar va fi de 218 lei, un pașaport simplu electronic, cu valabilitate de 5 ani, eliberat persoanelor cu vârste de peste 12 ani va fi 280 lei, iar un pașaport simplu electronic, cu valabilitate de 3 ani, eliberat minorilor sub 12 ani va fi 256 lei.

''Micșorarea tarifelor se datorează diminuării cotei de TVA de la 20% la 19%, prevăzută la art.291, alin.1, lit.b din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, ceea ce conduce la scăderea contravalorii blanchetei de pașaport ce intră în componența taxei de pașaport, aspect comunicat de C.N. "Imprimeria Națională" S.A'', se arată în comunicat.

Totodată, sursa citată precizează că, începând cu 16 ianuarie, va deveni funcțională a IV-a stație de preluat imagini și documente, astfel încât la nivelul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Suceava va fi posibilă preluarea unui plus de 80 de cereri.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Rezultate la tragerea loto de joi, 1 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

2 CSM reacționează la raportul SUA privind Justiția și tranșează prescripția

3 Mircea Rednic critică dur deciziile lui Hagi: „Nu ești antrenor la Farul”

4 Mesaj obscen la adresa ProTV, proiectat la petrecerea anuală a Antenei 1

5 Armata convoacă 10.000 de rezerviști din Capitală: cel mai tânăr are 43 de ani