Țările din flancul estic au nevoie de trupe permanente ale NATO (raport)

Țările din flancul estic au nevoie de trupe permanente ale NATO (raport)

NATO ar trebui să aibă trupe staționate permanent în estul Europei pentru a asigura protecție împotriva unor eventuale acțiuni agresive ale Rusiei, au precizat doi foști decidenți politici americani într-un raport care ar putea amplifica tensiunile din relația cu Moscova, a transmis The Guardian în ediția online de marți.

Cu doar câteva săptămâni înaintea Summitului NATO de la Varșovia, Nicholas Burns, fost ambasador american la Alianța Nord-Atlantică, și generalul James Jones, fost comandant suprem aliat pentru Europa, fac apel la instalarea de trupe aeriene, maritime și terestre permanente în țările baltice (Estonia, Letonia și Lituania), Polonia, România și Bulgaria.

Țările NATO discută deja despre planuri privind crearea unei forțe rotative de până la 4.000 de militari în estul Europei, reamintește The Guardian.

Miniștrii apărării ar urma să parafeze aceste planuri la o reuniune la 7 iulie care va preceda summitul NATO. Creșterea numărului de trupe în estul Europei vine în întâmpinarea unei vechi solicitări a statelor din flancul estic al NATO.

În raportul lor, realizat pentru think-tank-ul Atlantic Council, cei doi foști decidenți politici americani își exprimă dorința ca forța NATO să devină permanentă "atât timp cât Rusia își menține poziția agresivă".

Potrivit lui Nicholas Burns, consilier al candidatei democrate la Casa Albă Hillary Clinton, prezența permanentă a unui 'număr mic, dar simbolic' de militari i-ar arăta președintelui rus Vladimir Putin că NATO este serioasă în ceea ce privește apărarea colectivă. "Nu vorbim despre a desfășura un număr mare de trupe la frontieră, ci despre o forță suficientă pentru ca Putin și conducerea Rusiei să înțeleagă faptul că vom proteja statele baltice și Polonia", a precizat el.

Orice astfel de decizie ar urma să fie considerată drept act ostil de către Kremlin. Moscova susține că intenția de a amplasa batalioane rotative în Polonia și statele baltice ar încălca un acord din 1997 conform căruia NATO nu poate să amplaseze "forțe de luptă substanțiale" în Europa. Acordul prevede de asemenea că orice întărire "poate avea loc în cazul unei apărări împotriva amenințării unei agresiuni".

NATO afirmă că respectă înțelegerea din 1997 și că nu desfășoară un număr 'substanțial' de militari.

Burns respinge afirmațiile că staționarea permanentă de trupe ar putea fi văzută ca o măsură agresivă sau că este vorba de forțe de luptă substanțiale. "Suntem o organizație de apărare colectivă. Prin instalarea unui număr mic de militari în Estonia, Letonia, Lituania și Polonia, ne afirmăm pur și simplu dreptul legal de a proteja aceste țări în mod defensiv", a subliniat el.

În raportul celor doi foști decidenți politici se mai recomandă ca Alianța Nord-Atlantică să continue "să dezvolte, să desfășoare și să integreze apărarea antirachetă colectivă", precum și "să accelereze infrastructura cibernetică din flancul estic".

De asemenea, NATO ar trebui să încerce să creeze o misiune maritimă în regiunea Mării Negre, care să fie condusă de România, Bulgaria și Turcia și care să includă și țări partenere precum Georgia și Ucraina, "ca răspuns la anexarea ilegală de către Rusia și militarizarea ulterioară a Peninsulei Crimeea", se mai arată în raport.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”