TAS nu l-a iertat pe Luis Suarez, dar îi va permite uruguayanului să se antreneze cu Barcelona

"Audierile în acest caz au avut loc la 8 august, la Lausanne. La solicitarea celor care au depus apelul şi cu acordul FIFA, TAS a recurs la o procedură de arbitraj accelerată. Drept urmare, comisia TAS a acceptat să anunţe decizia într-un interval scurt", anunţa Tribunalul de la Lausanne miercuri despre cazul Suarez.

Joi, fotbalistul a primit verdictul oficialilor TAS, care au decis că suspendarea de patru luni nu va fi redusă, însă atacantul va beneficia de un favor: va putea să se antreneze în cadru organizat cu Barcelona.

În urma acestei decizii, uruguayanul va trebui să-şi ispăşească suspendarea iniţială dictată de FIFA, de patru luni, care va expira la 26 octombrie 2014, chiar cu o zi înaintea desfăşurării primului El Clásico al sezonului. Suarez nu va putea evolua pentru FC Barcelona în primele opt etape din Primera Division.

FIFA l-a sanţionat aspru pe Suarez, după ce acesta l-a muşcat pe italianul Chiellini în timpul partidei Italia-Uruguay de la Cupa Mondială. Atacantului i-a fost interzis să joace nouă meciuri pentru naţională şi să pătrundă pe vreun stadion timp de patru luni. În plus, Suarez a fost amendat cu 65.000 de lire sterline de FIFA. Federaţia uruguayană şi fotbalistul au făcut recurs la aceste decizii, iar TAS a fost instituţia însărcinată să judece cazul şi să decidă dacă reduce sau nu suspendarea.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Partidul de opoziție TISZA a înregistrat 55% iar FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, 38%

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea