Te cunosc de undeva!: Damian Drăghici și Cristina Stroe sunt câștigătorii primei ediții din noul sezon
Clasamentul a fost întors pe ultima sută de metri. Punctele concurenților de la canapea au fost cele care au făcut diferența în această primă ediție din sezonul 19, conform a1.ro.
Foto: a1.ro
Damian Drăghici și Cristina Stroe, aflați la momentul debutului pe scena Te cunosc de undeva! au câștigat prima gală Te cunosc de undeva! Sezonul 19, din 1 aprilie 2023. Cei doi au reușit să uimească prin vocile lor, cu transformarea în Luciano Pavarotti și Bryan Adams. Celebra piesă „'O Sole Mio”, alături de vocile lor puternice și atitudinea potrivită a fost rețeta lor pentru succes. „Bătălia” pentru primul loc a fost una extrem de strânsă, doar două puncte despărțind în final locul 1 de de locul 2. Dacă până la momentul în care Emilian și WRS și-au exprimat votul, clasamentul era condus de CRBL și Radu Țibulcă, puncte oferite de ei au schimbat soarta și i-au propulsat pe Damian și Cristina pe locul întâi. Totul, la o diferență de doar două puncte de locul 2.
Spectacolul a fost la superlativ, la fel și emoțiile, atât pentru concurenți, cât și pentru jurați. Cele 8 cupluri de vedete au tot dat tot ce au avut mai bun pentru a face spectacol, în adevăratul sens al cuvântului, și în timp ce unii dintre ei s-au lovit, din nou, de emoțiile din platou, alții au făcut cunoștință cu ele, pentru prima dată.
Pepe și Alina Pușcaș au revint în rolul de prezentatori, iar Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob şi Aurelian Temişan au fost prezenți la masa juriului. De asemenea, Mihai Petre revine la Te cunosc de undeva!, în calitate de jurat permanent în cel de-al 19-lea sezon.
O nouă surpriză apare și în sistemul de acordare a premiilor. Începând din acest sezon, publicul de acasă îşi va putea vota săptămânal echipa favorită în aplicaţia Antena 1 sau pe vot.a1.ro. Echipa care acumulează cele mai multe voturi de-a lungul întregului sezon va primi Premiul de Popularitate, în Marea Finală.
Sursa: adevarul.ro