Teama de colonizare care a declanșat masacrarea creștinilor în Japonia feudală
În prezent, comunitatea creștină mondială reunește între 2,4 și 2,5 miliarde de oameni, reprezentând o treime din populația Terrei și exercitând o amprentă profundă asupra civilizației occidentale. Totuși, istoria acestei religii este marcată de episoade dramatice de martiriu. Dacă ororile din Roma Antică sub împărați precum Decius, Valerian, Nero sau Dioclețian sunt arhicunoscute, o tragedie la fel de crudă a avut loc în secolele al XVI-lea și al XVII-lea într-un spațiu recunoscut astăzi pentru civism și armonie socială: arhipelagul nipon. Peste 3.000 de credincioși aveau să-și piardă viața în chinuri de neimaginat în Țara Soarelui Răsare.
Martiriul creștinilor în Japonia Foto: wikipedia
Pătrunderea credinței occidentale într-un arhipelag izolat
Până spre mijlocul secolului al XVI-lea, societatea japoneză funcționase într-o relativă izolare geografică, modelată preponderent de legăturile istorice cu China și Coreea. De acolo fusese preluată scrierea și se răspândise budismul încă din secolul al VII-lea. Credința indigenă rămânea însă șintoismul („calea zeilor”), iar împăratul, rezident la Kyoto, era venerat ca descendent divin al zeiței Amaterasu, deși nu dispunea de nicio putere executivă reală.
Țara era măcinată de rivalitățile sângeroase dintre daimyo, seniorii feudali care își disputau supremația militară prin intermediul armatelor de samurai educați în spiritul rigidului cod bushido. Din rândul acestor nobili se ridica shogunul, autoritatea supremă de facto. Situația a început să se schimbe odată cu intervenția războinicului Oda Nobunaga, cel care a desființat shogunatul Ashikaga și a inițiat pacificarea teritoriilor, deschizând calea spre stabilitatea epocii Edo.
În acest context volatil, în anul 1549, iezuitul Francisc de Xavier – discipol al lui Ignațiu de Loyola – debarca pe țărmul nipon alături de alți călugări. Europenii explorau rute maritime în căutare de colonii și piețe în Asia de Est, aducând cu ei religia creștină. În Japonia, catolicismul venea în contradicție flagrantă cu normele autohtone. Cu toate acestea, nobilii feudali i-au primit bine pe străini, atrași în special de armele de foc cu praf de pușcă și de mărfurile vestice. Pentru Oda Nobunaga, noua credință era o contrapondere utilă împotriva influenței călugărilor budiști războinici cu care se afla în conflict deschis.
„Primul dintre Cei Trei Unificatori, Oda Nobunaga, a desființat shogunatul Ashikaga în 1573. Deoarece se afla într-un conflict acerb cu grupările de călugări budiști războinici, Nobunaga le-a permis misionarilor, majoritatea dintre ei fiind inițial iezuiți catolici, să răspândească creștinismul în rândul populației. La momentul morții sale, în 1582, se estimează că existau aproximativ 150.000 de creștini japonezi, majoritatea în sudul Japoniei. Printre aceștia se numărau oameni de rând, dar și membri ai clasei samurailor, sau războinicilor, precum și unii daimyo, adică seniori feudali.”
— Eugene Larson, „Japanese Ban Christian Missionaries”
Fie că se converteau din convingere lăuntrică, fie pentru a beneficia de oportunități economice și alianțe tactice, niponii au format curând o comunitate creștină viguroasă, mai ales în regiunile sudice.
Schimbarea de optică: de la toleranță la execuții publice
După moartea lui Nobunaga, succesorul său Toyotomi Hideyoshi a adoptat o viziune radical diferită. Decretul emis de el în 1587 ordona tuturor preoților europeni să părăsească țara în termen de 20 de zile. Măsura a fost aplicată la început cu indulgență, însă sosirea altor ordine – în special franciscani și augustinieni proveniți din Filipinele ocupate de spanioli – a reaprins tensiunile. Deși aveau voie pe teritoriul nipon doar cu condiția expresă de a nu face prozelitism, aceștia au continuat să predice deschis în Osaka, Kyoto, Nagasaki și prin sate.
Răspunsul autorităților nu a întârziat. În 1597, puțin înainte de a muri, Hideyoshi a dispus crucificarea publică a 26 de clerici și convertiți japonezi, marcând debutul prigoanei oficiale.
Situația a culminat sub al treilea mare unificator, Tokugawa Ieyasu. Învingător în bătălia de la Sekigahara din 1600 și întemeietor al noii linii de shoguni, el a tolerat inițial comunitățile creștine pentru a stimula relațiile economice cu negustorii din Portugalia și Olanda. Schimbarea de doctrină s-a produs însă ireversibil începând cu 1611, când predicarea credinței a fost strict interzisă. În 1612 s-au introdus pedepse grele, iar în vara anului 1613 un edict avertiza sanctuarele să se protejeze de „Sectele răului”, categorie în care erau plasați atât creștinii, cât și ramurile budiste considerate subversive.
Edictul din 1614 și masacrele sistematice
Măsura decisivă a fost luată la 27 ianuarie 1614, dată la care creștinismul a fost scos definitiv în afara legii pe întreg teritoriul Japoniei. Lăcașurile de cult din capitala Kyoto au fost demolate, misionarii au fost aruncați în temnițe, iar nobilii daimyo convertiți au fost forțați să plece în exil. Asupra celor rămași s-a abătut o teroare generalizată. În anul 1622, orașul Nagasaki a devenit martorul execuției a 55 de creștini, decapitați sau arși de vii pe rug.
Punctul culminant al opoziției l-a constituit revolta de la Shimabara (1637–1638). Mii de țărani și samurai creștini, sufocați de biruri grele și de teroarea religioasă, s-au baricadat în castelul Hara. Răscoala a fost zdrobită cu o brutalitate extremă de către forțele trimise de shogun, toți ocupanții fortăreței fiind trecuți prin sabie. Episodul a marcat sfârșitul oricărei forme deschise de manifestare a creștinismului și a pecetluit izolarea aproape totală a arhipelagului față de restul lumii.
Aparatul de represiune a recurs la torturi terifiante: credincioșii erau coborâți cu capul în jos în gropi adânci, scufundați în cazane cu apă clocotită sau expuși la frig extrem. O practică recurentă a fost ritualul anual fumi-e, prin care fiecare cetățean era obligat să calce în picioare icoane ori basoreliefuri din bronz ce îi înfățișau pe Iisus sau pe Fecioara Maria, pentru a demonstra că s-a dezis de doctrină. Se estimează că represiunea a curmat viața a aproximativ 4.000 de creștini, puținii rămași continuând să-și practice tainic credința în clandestinitate absolută.
Calculul rece din spatele persecuțiilor
Cruzimea manifestată de conducătorii niponi nu decurgea dintr-o simplă dispută teologică, ci dintr-un calcul strategic de apărare a independenței naționale. Shogunatul privea cu neliniște experiența arhipelagului vecin, Filipine, unde expedițiile misionare catolice fuseseră folosite ca pretext direct pentru intervenția armatelor spaniole și anexarea teritoriului.
„Motivele lui Ieyasu pentru persecutarea creștinismului erau în principal politice. Era mai puțin preocupat de ceea ce credeau țăranii și ceilalți oameni de rând și mai mult de problema dacă samuraii și daimyo creștini puteau fi considerați de încredere și dacă aveau să rămână loiali seniorilor lor feudali și conducătorilor acestora. Ieyasu, care se afla în procesul de întemeiere a unei dinastii, nu accepta nicio provocare la adresa autorității sale, iar el și alți membri ai shogunatului au ajuns să creadă că religia creștină reprezenta o amenințare pentru ierarhia feudală a Japoniei și pentru codul războinic al bushido. Decizia de a aboli creștinismul era, de asemenea, legată de relația strânsă dintre ordinele religioase catolice și Spania și Portugalia. Până în 1614, Ieyasu nu mai era nevoit să depindă de Spania și Portugalia pentru comerț, întrucât găsise alternative viabile în rândul negustorilor protestanți olandezi și englezi, care erau mult mai puțin preocupați să-i convertească pe ceilalți la propria credință decât erau catolicii.”
— Eugene Larson, „Japanese Ban Christian Missionaries”
Apariția pe piața locală a comercianților englezi și olandezi de confesiune protestantă a ușurat această ruptură violentă, oferind shogunatului acces la mărfuri străine fără riscul prozelitismului agresiv al iezuiților și franciscanilor. Interdicția absolută a creștinismului a fost ridicată abia două secole și jumătate mai târziu, în secolul al XIX-lea, odată cu modernizarea adusă de Era Meiji.
Explorează subiectele:
