Tenis: Alexandra Dulgheru, învinsă în primul tur la Shenzhen (WTA)

Jucătoarea română de tenis Alexandra Dulgheru a fost învinsă de chinezoaica Saisai Zheng, cu 7-5, 5-7, 6-1, duminică, în runda inaugurală a turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 500.000 de dolari.

Dulgheru (25 ani, 83 WTA) a cedat după două ore și 35 de minute de joc în fața unei adversare mai tinere (20 ani) și mai slab clasate (locul 100 mondial).

Alexandra va primi pentru participare un cec de 3.199 dolari și un punct WTA.

Luni vor evolua și celelalte trei românce de pe tabloul principal de simplu: Simona Halep, principala favorită, o va înfrunta pe Annika Beck (Germania), Monica Niculescu (N. 7) o va întâlni pe slovena Polona Hercog, iar Irina Begu (N. 6) va juca împotriva cehoaicei Katerina Siniakova. Dacă va trece de Beck, Simona Halep, numărul trei mondial, o va întâlni o rusoaică de 17 ani, Natalia Vihlianțeva (588 WTA), care a dispus în primul tur de Anna-Lena Friedsam (Germania), 85 WTA.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesant ce spune omul ăsta...

2 Scenariu șoc la Casa Albă / De ce crede un analist că Donald Trump ar putea demisiona

3 Generalul Ben Hodges îl acuză pe Donald Trump că a fost cumpărat de Putin

4 Operațiunea secretă prin care „Numărul 14”, cea mai grea brățară dacică, a fost recuperată din Cehia

5 VIDEO Momentul bizar cu Aleksandar Vučić care a devenit ținta ironiilor pe internet