Tenis: Ana Bogdan, învinsă în primul tur la Australian Open

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a fost învinsă de tânăra poloneză Iga Swiatek (17 ani) cu 6-3, 3-6, 6-4, luni, la Melbourne, în prima rundă a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.

Ana Bogdan (26 ani, 82 WTA) s-a înclinat după două ore şi două minute în faţa unei adversare venite din calificări (177 WTA).

Swiatek, campioana en titre la junioare de la Roland Garros, s-a desprins în primul set, de la scorul de 2-2 la 5-2, câştigând primul set cu 6-3. În actul secund, situaţia a fost invers, Ana Bogdan câştigând cu 6-3, după ce a rupt echilibrul la 2-2, desprinzându-se la 5-2. În decisiv, Bogdan a avut 4-2, dar tânăra poloneză a reuşit patru ghemuri la rând şi a obţinut victoria.

Swiatek a reuşit 12 aşi, faţă de doar 2 ai româncei, poloneza a fructificat 3 mingi de break din 6, iar Bogdan doar 2 din 10. Swiatek a dominat la capitolul mingi direct câştigătoare, 40-16, dar şi la erori neforţate, 42-26.

Ana Bogdan va primi pentru participare 75.000 de dolari australieni şi 10 puncte WTA.

Tot marţi, Mihaela Buzărnescu, desemnată cap de serie numărul 25, a fost învinsă de americanca Venus Williams cu 6-7 (3), 7-6 (3), 6-2.
AGERPRES (autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 O directoare a unui colegiu de elită renunță la concurs, deși a promovat prima probă

2 Sabrina Voinea iese în evidență înainte de Mondialele de la Rotterdam

3 Bernadette Szocs joacă astăzi pentru o nouă medalie, după un eșec dureros la dublu

4 Un cămătar a fost prins în flagrant în Bucureşti / El acordase un împrumut de 36.000 de euro și primise înapoi 150.000 doar dobânzi

5 VIDEO Haos în sudul Italiei / Cozi de kilometri la stațiile de carburanți și proteste ale transportatorilor