Tenis: Ana Bogdan, prima jucătoare română calificată în sferturile de finală la BRD Bucharest Open

Ana Bogdan (108 WTA) a devenit prima jucătoare română calificată în sferturile de finală ale probei de simplu din cadrul turneului de tenis BRD Bucharest Open după ce a învins-o, miercuri, pe Cagla Buyukakcay (165 WTA) din Turcia cu scorul de 6-4, 7-5.

Bogdan, care în turul 1 a trecut de Sorana Cîrstea, a avut nevoie de 2 ore și 5 minute pentru a ajunge în sferturile de finală ale competiției găzduită de Arenele BNR. Ea reușit să se impună în ciuda faptului că în setul doi s-a accidentat la genunchiul drept, având nevoie de intervenția medicului.

Pentru calificarea în sferturile de finală, numărul 108 mondial va primi 5.900 de dolari și 60 de puncte WTA. Ea o va întâlni în turul următor pe învingătoarea din partida Anastasija Sevastova (Letonia, nr. 1) — Danka Kovinic (Muntenegru).

AGERPRES (editor: Marius Țone, editor online: Simona Aruștei)


populare
astăzi

1 Urmează Bolojan?

2 REVOLTĂTOR Comisia Europeană cere extinderea contribuției CASS asupra pensiilor pentru a face rost de bani pentru salariile bugetarilor!

3 Înalt oficial al Guvernului Bolojan, pus sub acuzare de DNA

4 Peste 60.000 de persoane au stabilit un record la Mogoșoaia: cel mai mare festival familial din Europa de Est

5 „Cât o mai ții, domnule, cu minciuna asta?” / Atac dur al lui Rareș Bogdan împotriva premierului Bolojan