Tenis: Andreea Mitu, în finala turneului ITF de la Sao Paulo (Brazilia)

Jucătoarea română de tenis Andreea Mitu, principala favorită, s-a calificat în finala turneului ITF de la Sao Paulo (Brazilia), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, sâmbătă, după ce a dispus de altă româncă, Ana Bogdan, cu 7-5, 2-6, 6-2.

Mitu (24 ani, 107 WTA) a avut nevoie de două ore și 30 de minute pentru a se impune în meciul cu Ana Bogdan (23 ani, 156 WTA), a treia favorită.

Andreea Mitu o mai învinsese pe compatrioata sa în singura confruntare de până acum, în 2010, la un turneu futures la București (10.000 dolari), cu 6-4, 6-2, în optimile de finală.

În ultimul act, Mitu o va înfrunta pe tânăra jucătoare spaniolă Sara Sorribes Tormo (19 ani, numărul 194 mondial), cap de serie numărul cinci, care a întrecut-o în cealaltă semifinală pe Sorana Cîrstea (25 ani, 153 WTA) cu 6-2, 6-3, după o oră și 7 minute.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Scandalul din AUR / Mesajele pe WhatsApp care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl înfundă pe Simion

2 VIDEO Priviți, Ucraina a început să-i plătească Rusiei cu sec! Prima victimă, Belgorod...

3 VIDEO Filmați pe ascuns în pat și la duș chiar de prietenii care i-au invitat la cabană

4 Cum a fost protejat fiul lui Tudorel Toader la Universitatea din Iași, deși era acuzat de viol

5 O nouă telenovelă la Casa Albă / Nunta de 10 milioane de dolari și banii dispăruți care au împărțit tabăra lui Trump