Tenis: Anett Kontaveit, prima finalistă a turneului Transylvania Open

Jucătoarea estoniană de tenis Anett Kontaveit, a doua favorită, s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului Transylvania Open (WTA 250), care are loc în BT Arena din Cluj-Napoca şi e dotat cu premii totale de 235.238 de dolari, după ce a dispus de suedeza Rebecca Peterson, cu 6-3, 6-2.

Kontaveit (25 ani, 14 WTA), care este în cursă pentru calificarea la Turneul Campioanelor, obţinut a noua victorie consecutivă, după ce în weekend-ul trecut a câştigat titlul la Moscova.

Baltica, autoare a 7 aşi, a avut nevoie de doar 62 de minute pentru a se impune, după ce a condus 5-0 în primul set, iar în actul secund a avut 2-0 şi 5-1, încheind cu 6-2.

Kontaveit şi Peterson (26 ani, 99 WTA) s-au mai întâlnit o singură dată, în 2011, la Stockholm, când estoniana a câştigat în două seturi, cu 6-4, 7-6 (5), în primul tur.

A doua semifinală de la Transylvania Open le opune pe Simona Halep, principala favorită, şi pe ucraineanca Marta Kostiuk, cap de serie numărul şase.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO


populare
astăzi

1 Manevră tipică în PSD / un fost baron controversat preia șefia Curții de Conturi

2 De citit acest material despre vortexul polar

3 Orașul din România numit „bijuterie secretă” de doi turiști italieni

4 Suma uriașă cerută de meșteri după ce un bucureștean a oferit 5.000 de euro

5 Lovitură pentru Ilie Bolojan în Parlament, în timp ce PSD își împarte liniștit funcțiile la NATO