Tenis: Ashleigh Barty va juca alături de Jennifer Brady în proba de dublu la Australian Open

Australianca Ashleigh Barty, nr. 1 WTA, va face pereche cu americanca Jennifer Brady în proba de dublu a turneului de tenis Australian Open, au anunţat miercuri organizatorii australieni, citaţi de Reuters.

În acest an, la primul Grand Slam, Barty a făcut echipă cu germanca Julia Georges, care între timp s-a retras, cele două fiind învinse în turul secund de Timea Babos şi Kristina Mladenovic, câştigătoarele probei de dublu ulterior. Jennifer Brady a fost semifinalistă în proba de simplu la US Open în acest an.

La simplu, Barty s-a oprit în semifinalele turneului Australian Open 2020, fiind stopată de americanca Sofia Kenin, care a câştigat apoi primul ei titlu de Grand Slam la Melbourne.

Kenin are de asemenea o nouă colegă la dublu, în persoana elveţiencei Belinda Bencic, nr. 12 mondial la simplu.

Su-Wei Hsieh (Taiwan) şi Barbora Strycova (Cehia), învinse în finala din acest an, vor fi principalele favorite în proba feminină de dublu de la Australian Open în 2021, turneu care va debuta pe 8 februarie.

În proba masculină de dublu, primii favoriţi sunt Rajeev Ram (SUA) şi Joe Sailsbury (Marea Britanie), secondaţi de columbienii Juan Sebastian Cabal şi Robert Farah, care anul trecut s-au impus la Wimbledon şi US Open. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Ar trebui să se autoia la șuturi în c...” / Un medic îl desființează pe Rogobete, dar taxează dur și opulența sfidătoare de la „PSD luxury-show”

2 VIDEO Surprinzătoarele dezvăluiri ale Ioanei Dogioiu despre PSD

3 Schema prin care zeci de clădiri de patrimoniu din România au ajuns în proprietatea Ungariei

4 Foarte interesant ce spune omul ăsta...

5 Da, oameni buni, a cam început să se adeverească zvonul cu războiul hibrid...