Tenis: Barty a învins-o în trei seturi pe Bencic la Turneul Campioanelor

Jucătoarea australiană de tenis Ashleigh Barty, liderul mondial, este aproape sigură că va încheia anul pe primul loc al ierarhiei, după ce a învins-o pe elveţianca Belinda Bencic, 5-7, 6-1, 6-2, duminică, la Turneul Campioanelor (WTA Finals), scrie AFP.

În faţa unei adversare aflate pe locul 7 WTA, Barty s-a impus după aproape două ore de joc în al doilea meci din cadrul Grupei Roşii a competiţiei ce se desfăşoară în oraşul chinez Shenzhen.

Pentru Barty, campioană în acest an la Roland Garros, va fi suficient să dispute marţi următorul său meci, indiferent de rezultatul acestuia, pentru a-şi păstra fotoliul de lider la sfârşitul anului.

În primul meci din Grupa Roşie, japoneza Naomi Osaka, locul 3 WTA a învins-o pe Petra Kvitova (Cehia/6 WTA), 7-6 (7/1), 4-6, 6-4.

Românca Simona Halep va debuta luni la Turneul Campioanelor, în Grupa Violet, împotriva jucătoarei canadiene de origine română Bianca Andreescu.

Partida Halep (28 ani, 5 WTA) - Andreescu (19 ani, 4 WTA), o premieră, va fi a doua care se va juca luni, după cea care le va opune pe Karolina Pliskova (Cehia), numărul doi mondial, şi Elina Svitolina (Ucraina), deţinătoarea titlului la Turneul Campioanelor.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul