Tenis: Chinezoaica Shuai Zhang, în sferturi de finală la Wimbledon

Jucătoarea chineză de tenis Shuai Zhang s-a calificat luni în sferturi de finală la Wimbledon, la capătul unui meci de trei seturi cu ucraineanca Daiana Iastremska, 6-4, 1-6, 6-2.

Shuai Zhang, 30 de ani, locul 50 WTA, atinge în premieră sferturile unui turneu de Mare Şlem, după ce fusese eliminată de cinci ori în primul tur la Wimbledon, notează agenţia Xinhua. Daiana Iastremska, în vârstă de 19 ani, este pe locul 35 în clasamentul WTA.

Următoarea adversară a chinezoaicei va fi învingătoarea dintre românca Simona Halep (7 WTA) şi Cori Gauff (SUA, 313 WTA).

Shuai Zhang a trecut vineri de un fost lider mondial, daneza Caroline Wozniacki.

În sferturi a acces şi jucătoarea cehă Barbora Strycova (54 WTA), ce a dispus de belgianca Elise Mertens (N.21) după un meci echilibrat, 4-6, 7-5, 6-2. Barbora Strycova îşi continuă astfel parcursul bun, ea învingând-o în turul 3 pe olandeza Kiki Bertens, favorita numărul 4 a turneului.

Elise Mertens este cea care a eliminat-o în turul 2 pe Monica Niculescu.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei

2 Revoltă în universități după arestarea lui Alexandru Toader și controversa din Baroul Iași

3 Șefa de imagine a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, selectiv, la DIICOT în dosarul de 1,1 milioane de euro

4 Controversații judecători care au prelungit arestul lui Călin Georgescu

5 Răsturnare de situație în Israel: blocul lui Netanyahu preia conducerea la vot