Tenis: Clasamentul ATP - Rafael Nadal, din nou pe primul loc; Marius Copil, pe locul 95

Tenis: Clasamentul ATP - Rafael Nadal, din nou pe primul loc; Marius Copil, pe locul 95

Tenismanul spaniol Rafael Nadal a revenit pe primul loc în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti (ATP), dat publicităţii luni, în timp ce românul Marius Copil se menţine pe locul 95.

Nadal şi-a recuperat prima poziţie după titlul cucerit duminică la Roma şi are 100 de puncte avans faţă de elveţianul Roger Federer, al treilea fiind în continuare germanul Alexander Zverev.

În top 10, croatul Marin Cilic a urcat un loc, pe 4, în dauna bulgarului Grigor Dimitrov (locul 5). Rocada au făcut-o şi belgianul David Goffin (locul 9) cu americanul John Isner (10).

Sârbul Novak Djokovic, fost lider mondial, a coborât patru locuri şi a ajuns pe 22.

La dublu, noul lider este croatul Mate Pavic. Horia Tecău, care nu a mai jucat de o lună din cauza unei accidentări, a coborât trei locuri şi se află pe 13.

Clasamentul ATP la simplu:
1 (2). Rafael Nadal (Spania) 8.770 puncte
2 (1). Roger Federer (Elveţia) 8.670
3 (3). Alexander Zverev (Germania) 5.615
4 (5). Marin Cilic (Croaţia) 4.950
5 (4). Grigor Dimitrov (Bulgaria) 4.870
6 (6). Juan Martin del Potro (Argentina) 4.450
7 (7). Kevin Anderson (Africa de Sud) 3.635
8 (8). Dominic Thiem (Austria) 3.195
9 (10). David Goffin (Belgia) 3.020
10 (9). John Isner (SUA) 2.955
................................................
450 (450). Dragoş Dima 83
550 (547). Adrian Ungur 56
577 (608). Nicolae Frunză 51
641 (641). Vasile Antonescu 40
...

Clasamentul ATP la dublu:
1 (5). Mate Pavic (Croaţia) 7.080 puncte
2 (1). Lukasz Kubot (Polonia) 7.050
3 (2). Marcelo Melo (Brazilia) 7.050
4 (6). Oliver Marach (Austria) 7.010
5 (3). Bob Bryan (SUA) 6.720
5 (3). Mike Bryan (SUA) 6.720
7 (7). John Peers (Australia) 6.070
8 (8). Henri Kontinen (Finlanda) 5.980
9 (9). Jean-Julien Rojer (Olanda) 5.250
10 (17). Juan Sebastian Cabal (Columbia) 5.180
..........................................................................
13 (10). Horia Tecău 4.980
225 (182). Florin Mergea 288
...
AGERPRES (autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Cumulul pensie-salariu, interzis pentru majoritatea angajaților la stat: cine poate continua să primească pensia integrală și care sunt excepțiile

2 Nu e SF, e realitate... / Demonstrație în Atlantic a unei arme britanice cu laser care a distrus drone

3 Bolojan / E nevoie să limităm pensionarea anticipată pentru toate categoriile. Lucrăm la diferite ipoteze de lucru

4 Cât de gravă e în realitate situația economiei României. Dezvăluirea unui analist despre criza cu care ne confruntăm

5 Fost judecător pensionat la 48 de ani, cu diurnă retroactivă de 45.600 euro și pensie specială de 23.600 lei / lună