Tenis: Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, vede întrecerea feminină mai atractivă decât cea masculină

Tenis: Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, vede întrecerea feminină mai atractivă decât cea masculină

Australianul Darren Cahill, antrenorul jucătoarei române de tenis Simona Halep (locul 2 WTA), consideră competiţia feminină mai atractivă decât cea masculină, afirmând că în ATP trofeele sunt împărţite practic între ''cei trei mari'', sârbul Novak Djokovic, elveţianul Roger Federer şi spaniolul Rafael Nadal, scrie Reuters.

Cahill a menţionat că în circuitul WTA au apărut în ultimul timp jucătoare tinere, de mare valoare, care au cucerit trofee importante, precum australianca Ashleigh Barty, americanca Sofia Kenin sau canadianca (de origine română) Bianca Andreescu, ceea ce nu se poate spune despre întrecerea băieţilor.

''Cred că la fete întrecerea este mai 'sănătoasă' ca oricând. Avem personalităţi diferite, multe naţionalităţi reprezentate, este o luptă foarte strânsă în top 10. Competiţia creşte ca valoare într-un mod minunat, este într-o situaţie foarte bună. Faptul că vedem diferite câştigătoare în competiţia feminină este un lucru benefic'', a spus Cahill.

El şi-a exprimat speranţa că aceasta situaţie se va regăsi în viitor şi în circuitul ATP.

''Sperăm să vedem că acest lucru se va întâmpla şi la băieţi, în ciuda faptului că acum Djokovic, Nadal sau Federer câştigă cam la fiecare săptămână. Am vrea ca jucători din generaţia tânără să vină puternic din urmă şi să câştige trofee'', a punctat Cahill.

Pe de altă parte, australianul a menţionat că ideea lansată de Federer, de unificare ATP cu WTA, merită luată în considerare, dar trebuie studiate detaliile.

''Sunt multe lucruri pozitive pe care le-ar implica o asemenea decizie, dar trebuie insistat asupra detaliilor'', a mai spus Darren Cahill.

În aprilie, antrenorul Simonei Halep se exprima clar în favoarea ideii lui Federer.

"În acest moment, ca iubitor al tenisului, dacă vrei să încerci să urmăreşti Cupa Davis, Fed Cup, WTA, ATP sau evenimente mai mici, sunt atâtea platforme la care să te abonezi, e derutant", declara atunci australianul pentru cotidianul The National.

Fostul antrenor al lui Andre Agassi sau Lleyton Hewitt preciza că această fuziune va permite evitarea concurenţei pe reţelele de socializare: "Va fi mai simplu dacă va avea loc fuziunea circuitelor. În loc să lupte între ele pentru vizibilitate, cele două circuite s-ar uni."

Potrivit acestuia, o asemenea fuziune ar face să avanseze discuţiile referitoare la premii egale la turnee şi la drepturi TV echivalente.

"Astăzi, bărbaţii au ceva mai multă greutate la masa negocierilor când se discută despre drepturile TV. (...) Evident, ar putea exista puţin resentiment din partea unor jucători ATP, dar cred că majoritatea ar vedea avantajele acestei soluţii şi ar înţelege că este ceea ce trebuie făcut", a spus Cahill. AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 Țara în care am ajuns să trăim... / Voi știați că la Cotroceni șefii din Justiție au cerut și mai mulți bani?

3 BREAKING Antifrauda îl obligă pe președintele PSD al Comisiei de Apărare să returneze Mercedes-ul de peste 100.000 de euro achiziționat pe un magazin …

4 Cine este proprietarul cabinetului stomatologic unde a murit fetița de 2 ani. „Clinica noastră a realizat cu succes mai mult de 1.700 de proceduri sim…

5 Foarte interesante amănunte... / Așa o fi? / Ucraina își spală „chiloții de aur” în public?