Tenis: Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal la Praga (WTA)

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a reuşit să acceadă, marţi, pe tabloul principal de simplu al turneului WTA de la Praga, dotat cu premii totale de 202.250 dolari, după ce a învins-o pe germanca Tamara Korpatsch cu 7-6 (5), 0-6, 6-4, în ultimul tur al calificărilor.

Ruse (22 ani, 173 WTA) a reuşit să se impună după două ore şi 33 de minute de joc efectiv.

Meciul a început luni, dar a fost perturbat de ploaie şi a fost suspendat la scorul de 5-4 pentru româncă în primul set. Marţi, jocul a continuat, iar Ruse a reuşit să ia primul set în tiebreak, cu 7-6 (5), dar l-a cedat pe al doilea fără să ia vreun ghem (0-6), în 24 de minute. setul decisiv a fost unul echilibrat, românca şi-a pierdut de două ori serviciul, a făcut de două ori break, iar în cele din urmă a încheiat conturile pe serviciul adversarei, cu 6-4.

Ruse a făcut 6 duble greşeli, iar Korpatsch (25 ani, 113 WTA), 10.

Singura confruntare anterioară a avut loc în 2018, la Montreux (Elveţia), românca învingând cu 3-6, 6-1, 6-3, în optimi.

Ruse şi-a asigurat un cec de 2.300 dolari şi 19 puncte WTA.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Blocat fără pensie la vârsta legală: variantele celor cu doar 10 ani munciți

2 Ce se întâmplă dincolo de viață: desenul unei femei confirmă teoria lui Monroe

3 VIDEO Două eleve au stârnit scandal după ce au dansat în clasă. Ce spune diriginta

4 Rezultatele tragerii loto de duminică, 11 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

5 Mamele pot scăpa mai repede de penalizările din pensia anticipată