Tenis: Horia Tecău, calificat în optimile probei de dublu mixt la Wimbledon

Perechea româno-slovenă Horia Tecău/Katarina Srebotnik s-a calificat în optimile de finală ale probei de dublu mixt din cadrul turneului de tenis pe iarbă de la Wimbledon, sâmbătă, după ce au trecut cu 6-2, 6-4 de cuplul Rohan Bopanna (India)/Maria Jose Martinez Sanchez (Spania).

Tecău și Srebotnik, favoriții numărul șase ai probei, s-au impus în doar 51 de minute în runda a doua și vor întâlni în optimile de finală perechea Raven Klaasen (Africa de Sud)/Raquel Kops-Jones (SUA), cap de serie numărul 10, care a profitat de neprezentarea polonezilor Mariusz Fyrstenberg/Klaudia Jans-Ignacik.

Tecău și Srebotnik, care s-au oprit în semifinale la Roland Garros anul acesta, și-au asigurat un cec de 6.000 de lire. Horia a câștigat în 2012 proba de dublu mixt la Australian Open (cu Bethanie Mattek-Sands), iar în 2014 a jucat finala, alături de Sania Mirza (India).

Raluca Olaru și neozeelandezul Michael Venus vor înfrunta în turul secund cuplul Henri Kontinen (Finlanda)/Jie Zheng (China), cap de serie numărul 15, în timp ce Florin Mergea și olandeza Michaella Krajicek, capi de serie numărul 13, îi vor avea ca adversari pe Robert Lindstedt (Suedia) și Anabel Medina Garrigues (Spania). AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă