Tenis: Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu, învinse în sferturile probei feminine de dublu la Wimbledon

Perechea română Irina Begu/Mihaela Buzărnescu s-a oprit în sferturile de finală ale probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce a fost învinsă, miercuri, de cuplul Nicole Melichar (SUA)/Kveta Peschke (Cehia), cap de serie numărul 12, cu 5-7, 6-4, 6-4.

Begu şi Buzărnescu, desemnate capi de serie numărul 15, s-au înclinat după două ore şi 2 minute de joc echilibrat.

Româncele au avut o singură minge de break, fructificată, în timp ce învingătoarele şi-au creat trei şi au transformat două.

Begu şi Buzărnescu vor fi recompensate cu un cec de 56.000 de lire sterline şi 430 de puncte WTA la dublu. Buzărnescu şi-a egalat cea mai bună performanţă la dublu la un Grand Slam, realizată luna trecută la Roland Garros. Begu a avut o semifinală la Australian Open anul acesta, dar sfertul de finală este cel mai bun rezultat reuşit la Wimbledon în proba de dublu. AGERPRES (autor: Mihai Ţenea, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România

2 Mecanismul psihozei de grup: de ce plâng adepții când le este arestat liderul / Câteva povești ale unor „messia” gen Georgescu

3 Trucurile din restaurante care pot dubla bacșișul și de ce se revoltă clienții

4 Imperiul financiar din România al familiei din spatele șaormei de la Dristor. Unul dintre membri a fost arestat recent în Turcia din motive religioase

5 Cum arăta o scandinavă de acum 6.000 de ani: piele închisă și ochi albaștri