Tenis: Jucătoarea croată Oleksandra Oliynykova şi-a vândut o parte din braţ în schimbul unei critpomonede

Jucătoarea croată de tenis Oleksandra Oliynykova, numărul 655 mondial, o pasionată de criptomonede, a decis să-şi vândă o parte din corp în schimbul acestei monede virtuale, informează cotidianul L'Equipe.

Oleksandra Oliynykova a contactat piaţa de criptomenede NFT (Non Fongible Tokens) şi şi-a vândut o parte din braţ (o zonă de 15x8 cm deasupra cotului) în schimbul a trei Ethereum (o criptomonedă), respectiv 6.000 de dolari.

Jucătoarea, care şi-a creat contul de Twitter Olicrypto , şi-a scos la licitaţie partea din corp cu care viitorul proprietar va putea face ce va dori - precum un bun imobiliar -, precum înscrierea unui tatuaj reprezentând o marcă, cu excepţia reclamelor la jocuri de noroc sau pariuri, care sunt interzise.

Foarte urmărit de către camerele de televiziune la transmiterea meciurilor, braţul jucătoarei ar putea deveni valoros dacă aceasta din urmă va avea un salt în carieră, oferindu-i cumpărătorului braţului posibilitatea unei expuneri mediatice de un cu totul alt gen.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea)


populare
astăzi

1 Caracatița sinecurilor PSD s-a pus în mișcare / Prima numire a lui Niculescu, un absolvent de Bioterra care revine în fruntea MApN

2 Manevra lui Sorin Grindeanu la CCR pune în pericol 9 miliarde de euro și îi poate aduce dosar penal lui Bolojan

3 Dan Motreanu, viitorul șef al SRI?

4 Noua consilieră a lui Nicușor Dan: 16 locuințe și tată ofițer de Securitate

5 Fiul lui Tudorel Toader, ministrul justiției din epoca PSD, reținut pentru viol