Tenis: Karolina Pliskova, eliminată prematur de la US Open

Tenis: Karolina Pliskova, eliminată prematur de la US Open

Jucătoarea cehă Karolina Pliskova, numărul trei mondial şi principala favorită, a fost eliminată din turneul de tenis US Open, după ce a fost învinsă de Caroline Garcia (Franţa) cu 6-1, 7-6 (7/2), miercuri, în runda a doua, la New York.

După ce a cedat primul set fără drept de apel în faţa numărul 50 mondial, Pliskova a fost condusă în actul secund cu 4-2, dar a reuşit să revină, însă a pierdut în tiebreak, înregistrând cel mai slab rezultat al său la Flushing Meadows de la înfrângerea din primul tur la ediţia 2015. Fostul lider mondial a jucat finala la New York în 2016, dar nu are în palmares niciun titlu de Mare Şlem la vârsta de 28 de ani.

Garcia (26 ani) va juca în turul al treilea contra americancei Jennifer Brady (41 WTA). Franţuzoaica nu a ajuns până acum în optimi la US Open, iar cel mai bun rezultat al său la un turneu de Mare Şlem a fost sfertul de finală din 2017 de la Roland Garros.

Japoneza Naomi Osaka, numărul 9 mondial şi laureată în 2018, s-a impus facil în faţa italiencei Camila Giorgi (74 WTA), cu 6-1, 6-2, după o oră şi 10 minute. Fostul lider mondial va juca în turul al treilea, vineri, contra ucrainencei Marta Kostiuk (137 WTA), pentru un loc în optimi, fază în care s-a oprit anul trecut.

Germanca Angelique Kerber, 23 WTA, a obţinut biletul pentru turul al treilea după ce a trecut de compatrioata sa Anna-Lena Friedsam (109 WTA) cu 6-3, 7-6 (8/6). Campioană în 2016 şi fost număr unu mondial, Kerber o va înfrunta pe americanca Ann Li (128 WTA) în turul al treilea.

Alte nume importante care au părăsit competiţia sunt cehoaica Marketa Vondrousova (a 12-a favorită), Alison Rise (13), Daiana Iastremska (19), Kristina Mladenovic (30), Anastasija Sevastova (31).

Rezultatele înregistrate miercuri în turul al doilea la simplu feminin:
Caroline Garcia (Franţa) - Karolina Pliskova (Cehia/N.1) 6-1, 7-6 (7/2)
Jennifer Brady (SUA/N.28) - Catherine Bellis (SUA) 6-1, 6-2
Angelique Kerber (Germania/N.17) - Anna-Lena Friedsam (Germania) 6-3, 7-6 (8/6)
Ann Li (SUA) - Alison Riske (SUA/N.13) 6-0, 6-3
Aleksandra Sasnovici (Belarus) - Marketa Vondrousova (Cehia/N.12) 6-1, 6-2
Iulia Putinţeva (Kazahstan/N.23) - Vera Lapko (Belarus) 6-3, 6-3
Varvara Graceva (Rusia) - Kristina Mladenovic (Franţa/N.30) 1-6, 7-6 (7/2), 6-0
Petra Martic (Croaţia/N.8) - Katerina Bondarenko (Ucraina) 6-3, 6-4
Naomi Osaka (Japonia/N.4) - Camila Giorgi (Italia) 6-1, 6-2
Marta Kostiuk (Ucraina) - Anastasija Sevastova (Letonia/N.31) 6-3, 7-6 (7/5)
Magda Linette (Polonia/N.24) - Danka Kovinic (Muntenegru) 6-1, 6-7 (2/7), 7-6 (7/4)
Anett Kontaveit (Estonia/N.14) - Kaja Juvan (Slovenia) 6-4, 6-1
Shelby Rogers (SUA) - Elena Rîbakina (Kazahstan/N.11) 7-5, 6-1
Madison Brengle (SUA) - Daiana Iastremska (Ucraina/N.19) 6-2, 6-3
Jessica Pegula (SUA) - Kirsten Flipkens (Belgia) 7-6 (7/1), 6-7 (3/7), 6-3
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 „Unde-s şobolanii în timp ce cei săraci luptă şi mor pentru Ucraina? Au fugit în ţări străine cu tot cu bogăţiile furate în Ucraina?”

2 ULTIMA ORĂ CCR aruncă în aer Justiția din România? Udrea, printre beneficiari!

3 VIDEO Priviți, aceasta este o dronă Orlan-10 a armatei Rusiei furată de un căpitan rus și trimisă acasă „la pachet”!

4 Previziunile lui George Friedman pentru următorii 10 ani: Se ridică Polonia și Turcia

5 Ioan T. Morar / „Dacă arătarea asta i se pare frumoasă vreunui bărbat...”