Tenis: Maria Şarapova, calificată în sferturile de finală la Shenzhen (WTA)

Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii în valoare totală de 626.750 dolari, învingând-o în trei seturi, 4-6, 6-3, 6-2, pe americanca Alison Riske, într-o partidă disputată marţi.

Şarapova se va lupta pentru un loc în semifinale cu Zarina Dias din Kazahstan, care a dispus la rândul ei, cu 6-3, 6-7 (5/7), 6-3 de chinezoaica Shuai Zhang, cap de serie numărul 3.

Tot marţi, românca Ana Bogdan a învins-o cu 6-4, 6-2 pe Camila Giorgi din Italia, în primul tur de la Shenzhen. Reprezentanta ţării noastre o va avea ca adversară miercuri, în optimi, pe Kristyna Pliskova din Cehia, care a reuşit să o elimine în două seturi, 6-1, 6-4, pe letona Jelena Ostapenko, favorita numărul 2 a competiţiei din China.

Principala favorită a turneului de la Shenzhen, românca Simona Halep (numărul unu mondial), urmează să o înfrunte la rândul ei în optimile de finală pe chinezoaica Ying-Ying Duan, miercuri, zi în care mai este programată şi partida dintre Irina-Camelia Begu (nr.4) şi rusoaica Ekaterina Alexandrova.

Rezultate înregistrate marţi la Shenzhen:
Turul 1
Ana Bogdan (România) - Camila Giorgi (Italia) 6-4, 6-2
Kristyna Plyskova (Cehia) - Jelena Ostapenko (Letonia/N.2) 6-1, 6-4

Turul 2
Arina Sabalenka (Belarus) - Danka Kovinic (Muntenegru) 6-1, 6-0
Maria Şarapova (Rusia) - Alison Riske (SUA) 4-6, 6-3, 6-2
Zarina Dias (Kazahstan) - Shuai Zhang (China/N.3) 6-3, 6-7 (5/7), 6-4
AGERPRES (editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Asta e lumea în care am ajuns să trăim?

2 VIDEO Priviți, asta e lumea în care am ajuns să trăim...

3 „I-o fi luat Dumnezeu mințile?” / CTP îl critică pe Nicușor Dan pentru declarațiile despre numirile șefilor marilor parchete

4 „Nu apare în sistem și, neapărând în sistem, nu putea să fie pe nicio listă” / Explicațiile MAE în cazul fiicei lui Victor Ponta

5 Fiica lui Victor Ponta a ajuns în țară. Daciana Sârbu: „N-o să mă oprească nimic, nici măcar valul de ură și minciunile aruncate asupra mea”