Tenis: Marius Copil, în turul al doilea al calificărilor la Roland Garros

Tenismanul român Marius Copil l-a învins pe canadianul Denis Shapovalov cu 6-0, 4-6, 6-2, luni, în runda inaugurală a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului.

Copil (26 ani, 93 ATP), principalul favorit al fazei preliminare, a avut nevoie de trei seturi pentru a trece de Shapovalov (18 ani, 190 ATP). Românul și-a adjudecat primul set cu un categoric 6-0, a condus în actul secund cu 3-1, dar apoi a fost egalat și a cedat setul pe final, pentru ca în decisiv să rupă echilibrul la 2-2, după care nu a mai putut fi oprit (6-2).

Shapovalov a făcut 6 duble greșeli în acest meci, a avut 12 winners și a comis 26 de erori neforțate. Copil, care a reușit doar 2 ași, a adunat 20 de winners și a făcut 17 erori neforțate.

Marius Copil și-a asigurat 8 puncte ATP și 7.000 de euro, urmând să îl înfrunte în turul secund pe belarusul Ilia Ivașka, învingător luni cu 6-2, 6-2 în fața belgianului Kimmer Coppejans.

Arădeanul a câștigat ambele confruntări cu Ivașka (23 ani, 199 ATP), în 2015, în optimile turneului challenger de la Izmir, cu 7-6 (4), 5-7, 6-4, și anul acesta, în Cupa Davis, la Minsk, cu 7-5, 6-4, 6-1.

AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: Teodora Oprea, editor online: Simona Aruștei)


populare
astăzi

1 Păi nu este România „marele aliat și prieten”? / SUA reiau vizele doar pentru Ungaria și Polonia, restul lumii rămâne blocată

2 Măruță a debutat la Antena 1: cifre strânse în confruntarea cu Pro TV

3 Autostrada A3 / tronsonul spre Nădășelu, gata cu trei luni înainte de termen

4 DOCUMENTE Magistrați și politicieni în curse VIP spre Mykonos și Nisa: lista completă

5 VIDEO Peste 300 de oameni și 240 de utilaje lucrează pe primul lot montan al Autostrăzii Unirii A8, care va lega Moldova de Transilvania