Tenis: Meciul Sorana Cîrstea - Iulia Putințeva, de la Nurnberg (WTA), întrerupt din cauza întunericului

Meciul dintre jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea și kazaha Iulia Putințeva, a doua favorită, a fost întrerupt în setul al treilea, la scorul de 6-3, 3-6, 4-4, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Nurnberg (Germania), dotat cu premii totale de 226.750 dolari.

 Timpul de joc efectiv în momentul întreruperii era de două ore și 42 de minute.

Fiecare jucătoare a dominat câte un set, iar în decisiv Sorana a început cu break, dar apoi a fost egalată (1-1), iar Putințeva s-a desprins la 3-1. Cîrstea a reușit un nou break, iar apoi a restabilit egalitate, 3-3, după care fiecare și-a câștigat o dată serviciul, înainte de întreruperea partidei (4-4).

Cîrstea (27 ani, 67 WTA) și Putințeva (22 ani, 28 WTA) s-au înfruntat de două ori în circuitul WTA, kazaha învingând în 2015, în sferturi, la Contrexeville (Franța, ITF, 100.000 dolari) cu 7-5, 6-2, iar Sorana, anul trecut, în primul tur la Mallorca (WTA), cu 6-3, 6-2.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker