Tenis: Mihaela Buzărnescu s-a calificat în turul al doilea la Madrid (WTA)

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu s-a calificat, duminică, în runda a doua a turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.021.128 dolari, după ce a învins-o pe australianca Ajla Tomljanovic cu 6-3, 6-2.

Buzărnescu (31 ani, 29 WTA) a reuşit un meci foarte bun şi s-a impus într-o oră şi 14 minute, contabilizând 7 aşi şi având procentaje excelente la serviciu, 73%, respectiv 63%. Tomljanovic nu şi-a creat nicio minge de break în acest meci.

În primul set, Mihaela a rupt echilibrul la 3-3, câştigând trei ghemuri la rând (6-3). În actul secund, Buzărnescu a fost condusă cu 2-1, după care a legat cinci ghemuri consecutive, câştigând cu 6-2.

Buzărnescu o conduce pe Tomljanovic (25 ani, 43 WTA) cu 3-0 în meciurile directe, după victoriile în 2017 la Linz şi în 2018 la San Jose, unde a cucerit apoi titlul.

Românca şi-a asigurat un cec de 42.220 euro şi 65 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe letona Anastasija Sevastova, cap de serie numărul 12.

Tot duminică, Sorana Cîrstea a învins-o pe americanca Madison Keys, cap de serie numărul 13, cu 3-6, 6-4, 6-1, iar Simona Halep, numărul trei mondial, a trecut de rusoaica Margarita Gasparian cu 6-0, 6-4.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Daniela Juncu)


populare
astăzi

1 Regula neștiută a plajelor grecești: șezlongul e gratuit la consumație minimă

2 Concepută să rivalizeze cu Patriot la costuri reduse

3 Fostul consilier prezidențial Cătălin Avramescu, vizat de percheziții DIICOT în dosarul de pornografie infantilă

4 Tăierea nucului din propria curte, amendată cu până la 10.000 de lei: regulile stricte ale legii

5 Marius Oprescu, președintele CJ și al PSD Olt, publică factura ceasului Cartier, care nu apare în declarațiile de avere