Tenis: Monica Niculescu, în turul al treilea la US Open, după o victorie în fața Anei Bogdan

Tenis: Monica Niculescu, în turul al treilea la US Open, după o victorie în fața Anei Bogdan

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu s-a calificat, joi, în runda a treia a turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, după ce a învins-o pe compatrioata sa Ana Bogdan, cu 6-2, 3-6, 6-3, într-un meci jucat la arenele Flushing Meadows din New York.

Monica (29 ani, 57 WTA) s-a impus în două ore și 24 de minute în fața Anei Bogdan (24 ani, 108 WTA), la capătul unui meci cu răsturnări de scor.

Niculescu a luat primul set fără probleme cu 6-2 și părea că se îndreaptă spre o victorie facilă, având 3-0 în actul secund. Însă, la acest scor, a început să greșească tot mai mult, Ana Bogdan a făcut punct după punct și a câștigat setul cu 6-3, după șase ghemuri la rând.

În decisiv, Niculescu a început mai bine și s-a desprins la 2-0, dar apoi a avut din nou o cădere în joc și Ana Bogdan a egalat, 2-2. Ghemul cinci a fost unul extrem de disputat, durând aproape un sfert de oră, în care Bogdan a avut șase mingi de 3-2, iar Monica a reușit să transforme a patra minge de break. La scorul de 3-2, Niculescu a cerut intervenția medicului, iar apoi s-a desprins la 4-2. Ana Bogdan a mai luat un ghem pe serviciul său (3-4), dar apoi Niculescu a încheiat conturile cu 6-3.

Niculescu și-a creat nu mai puțin de 18 mingi de break în acest meci, câștigând 7 dintre ele (5/6 pentru Bogdan).

Niculescu are patru victorii în tot atâtea meciuri cu Ana Bogdan. Cele două s-au înfruntat și anul trecut în turul al doilea la US Open. Niculescu s-a impus atunci, cu 6-0, 6-1, la fel ca și în celelalte două confruntări, în 2010 în primul tur la București (ITF, 75.000 dolari), cu 7-5, 7-5, și în 2015, tot la București (WTA), în primul tur, cu 6-2, 5-7, 6-2.

Monica Niculescu și-a asigurat un cec de 144.000 de dolari și 130 de puncte WTA, egalându-și rezultatul de anul trecut. Cea mai bună performanță a Monicăi la US Open este calificarea în optimi, la ediția din 2011.

Adversara româncei din turul al treilea va fi (în premieră) americanca Jennifer Brady (22 ani, 91 WTA), care a trecut de Barbora Strycova (Cehia), cu 6-1, 6-1, în turul secund, iar în primul meci a învins-o pe germanca Andrea Petkovic, cu 6-4, 3-6, 6-1.

Niculescu este singura româncă rămasă în cursă din șase jucătoare prezente pe tabloul principal de simplu, după ce Simona Halep, Irina Begu, Mihaela Buzărnescu au fost învinse în primul tur, iar Sorana Cîrstea și Ana Bogdan în al doilea.

AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Daniela Juncu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa