Tenis: Nadal l-a pulverizat pe Basilașvili (6-0, 6-1, 6-0), calificându-se în optimile turneului de la Roland Garros

Tenismanul spaniol Rafael Nadal s-a calificat vineri în optimile de finală la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al anului, pulverizându-l pur și simplu, cu 6-0, 6-1, 6-0, pe georgianul Nikoloz Basilașvili, nr. 63 mondial.

Spaniolul, aflat în cursă pentru câștigarea celui de-al 10-lea său titlu la Paris, nu a stat decât 1 oră și 30 de minute pe teren pentru a obține al treilea său succes în trei seturi de la începutul turneului. Aceasta este victoria cea mai detașată obținută de el în cele 13 participări la Roland Garros.

Basilașvili, 25 ani, este totuși un jucător de bun nivel, care a disputat semifinale la Lyon (învins de Jo-Wilfried Tsonga), iar anul acesta a bătut jucători precum Dominic Thiem (la Sofia) sau Ivo Karlovic (la Memphis).

Nadal, care sâmbătă împlinește 31 de ani, a abandonat anul trecut la Roland Garros din cauza unei accidentări la încheietura mâinii stângi.

Dar în acest sezon, spaniolul a revenit la cel mai bun nivel al său. El a câștigat trei turnee pe zgură (Monte Carlo, Barcelona și Madrid) și nu a pierdut decât un singur meci în pregătirea pentru Roland Garros, la Roma, în fața austriacului Dominic Thiem.

Duminică, în optimile de finală ale Internaționalelor Franței, Nadal va juca împotriva compatriotului său Roberto Bautista, nr. 18 mondial, care a trecut în trei seturi, 6-3, 6-4, 6-3, de cehul Jiri Vesely.

În schimb, vineri, bulgarul Grigor Dimitrov a fost eliminat în turul al treilea în trei seturi, 7-5, 6-3, 6-4, de spaniolul Pablo Carreno.

Bulgarul, nr. 13 mondial, care nu a ajuns niciodată în săptămâna a doua la Paris, a comis numeroase greșeli neforțate (46 față de 26 adversarul său) în fața spaniolului nr. 21 mondial.

În optimi, Carreno îl va întâlni pe canadianul Milos Raonic, nr. 6 mondial, care a obținut calificarea în urma abandonului spaniolului Guillermo Garcia-Lopez, nr. 153 mondial, accidentat.

AGERPRES (editor: Teodora Oprea, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Un misterios personaj a câștigat de 58 de ori, într-o singură zi, la jocurile de noroc online, 2.000.000 de euro / Statul român n-a mișcat un deget

2 Priviți ce e în enclava spaniolă Ceuta, după ce granița s-a prăbușit! Zeci de mii de africani au invadat zona și ocupă cu forța casele oamenilor. Prem…

3 Cuibul de viespi roșii de la Curtea de Apel București a dat dreptate PSD și a suspendat șase hotărâri luate de Guvernul Bolojan

4 Egipt / Morminte de 5.000 de ani dezvăluie originile tehnicilor de construire a piramidelor

5 Alina Mungiu Pippidi / Statul de drept, sub asaltul celor care l-au promis