Tenis: Naomi Osaka, adversara Mihaelei Buzărnescu în sferturile de finală la Nottingham (WTA)

Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka, favorita numărul 3, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Nottingham (Anglia), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, învingând-o în două seturi, 6-3, 6-2, pe cehoaica Denisa Allertova, într-o partidă disputată miercuri.

Osaka (20 ani, locul 18 WTA) se va lupta pentru un loc în semifinale cu românca Mihaela Buzărnescu, numărul 5 pe lista capilor de serie, care a trecut la rândul ei, cu 6-3, 5-7, 6-3, de americanca Irina Falconi.

Acesta va fi primul duel între Buzărnescu şi Osaka în circuitul profesionist.

Tot miercuri, germanca Mona Barthel a reuşit să o elimine pe favorita numărul 2, Magdalena Rybarikova din Slovacia, în faţa căreia s-a impus în trei seturi: 6-3, 1-6, 7-5.

Barthel se va lupta pentru un loc în semifinale cu câştigătoarea partidei dintre croata Dona Vekic, deţinătoarea trofeului, şi belarusa Vera Lapko, programată joi.

Rezultate - optimi de finală:
Mihaela Buzărnescu (România/N.5) - Irina Falconi (SUA) 6-3, 5-7, 6-3
Naomi Osaka (Japonia/N.3) - Denisa Allertova (Cehia) 6-3, 6-2
Dalila Jakupovic (Slovenia) - Magdalena Frech (Polonia) 6-4, 6-3
Mona Barthel (Germania) - Magdalena Rybarikova (Slovacia/N.2) 6-3, 1-6, 7-5
AGERPRES (editor: Mihai Dragomir, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Statul plătește 900.000 de lei Familiei Regale pentru terenurile expropriate la drumul spre A3

2 Au început țepele? / Două sisteme antiaeriene modernizate de Rheinmetall au picat testele de recepție. Trebuiau livrate în aprilie, dar nici acum nu sun…

3 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

4 Bursa și titlurile de stat sunt în picaj, leul cade la un minim istoric

5 Șantierele record din vest / când se deschid marile viaducte de pe A1 și A3