Tenis: ''Ora retragerii se apropie'', afirmă Roger Federer

Jucătorul elveţian de tenis Roger Federer, aflat în turneu promoţional pentru primii pantofi de sport cu numele său, "The Roger", a declarat pentru publicaţia Zeit Magazin că se gândeşte clar la momentul în care va agăţa definitiv racheta în cui, relatează cotidianul L'Equipe.

Afirmaţia nu este o surpriză, întrucât jucătorul elveţian va împlini 39 de ani pe data de 8 august, însă longevitatea sa la cel mai înalt nivel este excepţională.

"Ora retragerii se apropie şi ştiu că circuitul îmi va lipsi. Ar fi fost uşor să mă retrag acum, dar vreau să continui să-mi mai ofer şansa de a profita de tenis", a precizat elveţianul cu 20 de trofee de Mare Şlem în palmares, care a anunţat recent că nu va reveni în circuit - al cărui sezon este programat să se reia în august după cinci luni de pauză forţată - decât în 2021, după cele două operaţii la genunchi în primul semestru al anului 2020.

În timp ce urmează un program de recuperare pentru a reveni în formă, Federer a vorbit şi despre primii săi ani în circuit, atunci când era un outsider cu temperament efervescent.

"Părinţii mei erau foarte furioşi pe mine. Mi-au spus că dacă voi continua să rup rachete pe teren nu vor mai veni să mă vadă jucând. Iniţial am reacţionat şi le-am spus să plece, că nu este nevoie să vină să mă vadă jucând. Dar apoi mi-am spus că nu este posibil să continui aşa", a mai spus Federer.

Federer şi-a amintit de meciul care a schimbat totul pentru el. "Era la Hamburg, după înfrângere în primul tur cu Franco Squillari în 2001. După mingea de meci, mi-am rupt racheta. Apoi, mi-am zis că ajunge şi nu mai pot să mă comport aşa. Atât pentru public, cât şi pentru părinţii mei, antrenori, prieteni. Toată lumea se gândea că îmi voi pierde capul. Procesul a fost extrem de lung. Mi-au trebuit doi ani pentru a şti cum să mă comport pe un teren", a adăugat Federer.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim...Citiți în ce buzunare se scurg banii noștri, împrumutați cu dobânzi exorbitante...

2 Răsturnare de situație / Cine este femeia căreia Epstein i-a lăsat prin testament cea mai mare parte a averii

3 „Au dezbrăcat-o pe soția mea în chiloți și sutien” / Umilințele trăite de doi tineri români declarați criminali în Rusia

4 Diana, tânăra însărcinată care a murit în accidentul din Iași împreună cu soțul ei, era căpitan la Jandarmeria Vaslui. Urma să devină mamă a unei fet…

5 Țara în care am ajuns să trăim... / Curtea de Apel București l-a reabilitat pe interlopul Nuțu Cămătaru