Tenis: Raonic și Goffin, primii semifinaliști ai Mastersului 1000 ATP de la Indian Wells

Tenis: Raonic și Goffin, primii semifinaliști ai Mastersului 1000 ATP de la Indian Wells

Canadianul Milos Raonic și belgianul David Goffin s-au calificat în semifinalele turneului Masters 1000 ATP de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale în valoare de 6.134.605 dolari, la capătul meciurilor disputate joi. Raonic, cap de serie numărul 12 la această competiție, a dispus în sferturile de finală, cu 7-5, 6-3, de francezul Gael Monfils (nr. 13), atingând cu această ocazie pentru a șasea oară în cariera sa penultimul act al unui turneu de categoria Masters.

Reprezentantul Canadei, care s-a confruntat cu unele probleme de sănătate în ultima perioadă, participă cu această ocazie la primul său turneu după Openul Australiei din luna ianuarie. El a mai disputat în cariera sa două finale de turnee Masters, ambele pierdute.

David Goffin a reușit să-l învingă, la rândul său, pe croatul Marin Cilic, câștigătorul ediției 2014 a Openului Statelor Unite, în fața căruia s-a impus în două seturi, 7-6 (7/4), 6-2. Belgianul reușește, astfel, să elimine astfel al doilea campion de Mare Șlem consecutiv, după ce în turul precedent îl învinsese pe elvețianul Stanislas Wawrinka, deținătorul titlului la Roland Garros.

Ultimii doi semifinaliști vor fi stabiliți la capătul meciurilor Novak Djokovic (Serbia/N.1) — Jo-Wilfried Tsonga (Franța/7) și Rafael Nadal (Spania/N.4) — Kei Nishikori (Japonia/N.5), programate vineri.

Rezultate (sferturi de finală):
David Goffin (Belgia/N.15) — Marin Cilic (Croația/N.10) 7-6 (7/4), 6-2
Milos Raonic (Canada/N.12) — Gael Monfils (Franța/N.13) 7-5, 6-3

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…