Tenis: Roger Federer, în semifinalele turneului Australian Open după ce a salvat şapte mingi de meci

Tenismanul elveţian Roger Federer, numărul 3 mondial, s-a calificat cu mari emoţii în semifinalele turneului Australian Open, după ce a salvat şapte mingi de meci în faţa americanului Tennys Sandgren, pe care l-a învins în cinci seturi, 6-3, 2-6, 2-6, 7-6 (10/8), 6-3, marţi, la Melbourne.

Federer, în vârstă de 38 ani, vizibil diminuat fizic, s-a impus după 3 ore şi 31 minute de joc în faţa jucătorului din Statele Unite, aflat pe locul 100 ATP, păstrându-şi astfel invincibilitatea în sferturile de finală ale primului turneu de Mare Şlem al anului (15-0).

"Uneori ai noroc. Pot să spun că nu meritam această calificare, însă am ajuns aici şi, evident, sunt foarte mulţumit", a declarat elveţianul după meci.

Campionul din Ţara Cantoanelor se va lupta pentru un loc în finală cu câştigătorul partidei dintre sârbul Novak Djokovic, numărul 2 mondial, şi canadianul Milos Raonic.

Djokovic conduce cu 26-23 în confruntările cu Federer, sârbul impunându-se ultimele trei dueluri directe de la Melbourne, toate având loc în semifinale (2008, 2011, 2016).

"Va trebui să joc mai bine în semifinale, pentru că altfel, cu siguranţă, voi putea merge să schiez", a glumit elveţianul.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Impozit dublu pe tot apartamentul pentru balcoanele închise ilegal din 2026

2 Cât ajunge să coste verificarea obligatorie a centralei termice înainte de iarnă

3 Directoarea Colegiului Caragiale se retrage din învățământ după un eșec la limită

4 Episod autentic de iarnă joi, 15 octombrie: ninsori și viscol la munte

5 VIDEO Ucraina a spulberat șase avioane Su-34M în Rusia!