Tenis: Serena Williams, mai motivată ca niciodată după naşterea fiicei sale

Americanca Serena Williams, fosta regină a tenisului, a asigurat, sâmbătă, cu două zile înaintea debutului US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului, că noul său statut de mamă îi dă o mare motivaţie la revenirea în circuitul WTA, informează AFP.

"Dacă naşterea fiicei mele a schimbat ceva, este faptul că mă simt mai motivată ca niciodată şi este dificil de explicat", a declarat fostul lider mondial într-o conferinţă de presă.

"Mă gândeam că aducând pe lume un copil, voi fi mult mai relaxată, dar din contră. Mă antrenez mult mai intens decât înainte de naştere, mai puternic, sunt mai serioasă chiar decât înainte", a adăugat ea.

"Aceste schimbări sunt o surpriză pentru mine", a spus americanca, care va aborda turneul US Open de pe locul 26 mondial, cu un statut de cap de serie nr.17.

Serena Williams, în vârstă de 36 de ani, a devenit mamă în luna septembrie a anului trecut. Ea a reveni în circuitul feminin în martie şi a disputat finala de la Wimbledon în luna iulie, unde a cedat în faţa germanei Angelique Kerber.

Serena Williams, care va juca cu poloneza Magda Linette în primul tur la US Open, a refuzat totuşi să se considere favorită, afirmând că "va trebui să dau tot ce am mai bun".
AGERPRES (editor: Vlad Constantinescu, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 „Ar trebui să se autoia la șuturi în c...” / Un medic îl desființează pe Rogobete, dar taxează dur și opulența sfidătoare de la „PSD luxury-show”

2 VIDEO Surprinzătoarele dezvăluiri ale Ioanei Dogioiu despre PSD

3 Da, oameni buni, a cam început să se adeverească zvonul cu războiul hibrid...

4 Schema prin care zeci de clădiri de patrimoniu din România au ajuns în proprietatea Ungariei

5 Foarte interesant ce spune omul ăsta...