Tenis: Simona Halep are hernie de disc şi riscă să rateze Turneul Campioanelor

Numărul unu mondial în tenisul feminin, Simona Halep, a anunţat, marţi, în reţelele de socializare, că suferă de hernie de disc, fapt care pune sub semnul întrebării participarea sa la Turneul Campioanelor.

''Bună tuturor. Doream să vă ofer un rapid update. Am făcut RMN la spate şi am aflat că am hernie de disc. Voi discuta cu doctorii în zilele următoare, dar sper să revin cât mai curând. Vă voi ţine la curent cu noutăţile. Vă mulţumesc pentru susţinere'', a scris Halep pe conturile sale de socializare .



Halep a abandonat, duminică, în prima rundă a turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii totale de 8.285.274 dolari, după ce Ons Jabeur (Tunisia) câştigase primul set cu 6-1.

Românca (27 ani), afectată de problemele pe care le are la spate în ultima vreme, a renunţat după 32 de minute de joc.

Simona Halep a fost finalistă anul trecut la Beijing, performanţa sa ajutând-o să urce în premieră pe primul loc în clasamentul WTA.

Halep a ajuns la patru înfrângeri consecutive, după ce a pierdut finala de la Cincinnati, în primul tur la US Open şi în turul al doilea la Wuhan.

Halep era programată să joace la turneul de la Moscova (15-21 octombrie), pentru care ceruse un wild-card, şi la Turneul Campioanelor , a cărui ultimă ediţie de la Singapore va avea loc între 21 şi 28 octombrie.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Ţenea, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România

2 Mecanismul psihozei de grup: de ce plâng adepții când le este arestat liderul / Câteva povești ale unor „messia” gen Georgescu

3 Trucurile din restaurante care pot dubla bacșișul și de ce se revoltă clienții

4 Imperiul financiar din România al familiei din spatele șaormei de la Dristor. Unul dintre membri a fost arestat recent în Turcia din motive religioase

5 Fără precedent / Sâmbătă seara, importurile de energie ale României au depășit toată producția internă