Tenis: Simona Halep nu va mai colabora cu antrenorul Darren Cahill în 2019

Antrenorul Darren Cahill a anunţat, vineri, pe contul său de Instagram că nu va mai colabora din 2019 cu jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, din motive familiale.

''Vreau să anunţ că Simona şi cu mine nu vom continua parteneriatul nostru din 2019, doar din motive familiale din partea mea'', a scris Cahill în reţeaua de socializare.

''După o lungă perioadă de gândire şi discuţii, şi mulţi ani cu peste 30 de săptămâni pe drumuri, departe de familie, am decis să iau o pauză de 12 luni de la antrenorat pentru a fi acasă şi a fi alături de copii în etape importante ale vieţii lor, în ultimul an de liceu, pregătire pentru sport şi facultate, care consumă mult timp'', a explicat tehnicianul.

Cahill i-a mulţumit Simonei Halep pentru colaborare, elogiind calităţile pe care le-a găsit la liderul actual al tenisului mondial feminin.

''Vreau să îi mulţumesc Simonei pentru patru ani minunaţi. Înţelegerea ei, personalitatea, etica muncii, generozitatea şi profesionalismul au făcut să fie o plăcere să-i stau alături ca antrenor. Este o tânără de clasă şi cineva pe care respect foarte mult, lucru mai important decât orice rezultat reuşit'', a scris Cahill.

''Practic, am avut o meserie de vis şi vreau să îi mulţumesc ei pentru că a făcut-o să fie astfel, pentru oportunitatea de a lucra cu cineva aşa de talentat şi de dedicat. Îi urez Simonei şi echipei sale doar succes şi aştept cu nerăbdare să o susţin anul viitor'', a mai spus Cahill.

Antrenorul australian a avut mulţumiri şi pentru membrii echipei Simonei: ''O menţiune specială pentru Theo Cercel, Andrei Cristofor şi Virginia Ruzici, pentru susţinere, pentru încredere, prietenie şi munca depusă în aceşti ani''.

Cahill nu i-a uitat nici pe suporterii Simonei, în special pe cei români: ''Şi, în sfârşit, mulţumiri fanilor români care au arătat o pasiune neclintită şi susţinere faţă de idolul lor. Sunteţi senzaţionali, serios. Mulţumesc pentru că l-aţi adoptat pe acest australian ca pe unul de-al vostru în ultimii patru ani şi m-aţi făcut să mă simt binevenit în ţara voastră. Mulţumesc''.

Darren Cahill a menţionat că va colabora cu postul de televiziune ESPN la trei turnee de Mare Şlem, Australina Open, Wimbledon şi US Open în 2019.

La rândul său, Simona Halep i-a mulţumit lui Cahill pentru colaborarea care a durat patru ani: ''Mulţumesc mult Darren pentru toată munca depusă şi pentru susţinerea incredibilă din ultimii patru ani. Am fost norocoasă să te am ca antrenor şi am avut o călătorie extraordinară. Îţi doresc ţie şi familiei tale tot binele şi sunt sigură că ne vom vedea în curând''.



În ultimii doi ani, parteneriatul dintre Halep şi Cahill a însemnat că românca a urcat pe primul loc în clasamentul mondial, anul trecut în octombrie, a câştigat primul său titlu de Mare Şlem, anul acesta, la Roland Garros, iar acum va încheiat al doilea an la rând pe primul loc în ierarhia WTA, fiind desemnată cea mai bună jucătoare a anului, pe lângă alte titluri cucerite în circuit.AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Daniela Juncu)


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Acest mesaj va produce un cutremur în România

2 Cum se spală banii negri în Famiglie / Ilie Sârbu și-a luat apartament de două milioane de lei. Fiica Daciana i-…

3 „Nu vă cunoaşteţi locul în ierarhie. Am eu grijă să vorbesc cu Coarnă să aibă grijă de voi!” / Cum i-au amenința…

4 Documente / „Pute rău! Miros de cătușe cu o duhoare puternică de corupție la achiziția celor 115 milioane de măș…

5 VIDEO Priviți, despre Armata Panterelor Negre care patrulează pe străzile orașelor din America nu vorbește nim…