Tenis: Simona Halep o va înfrunta pe Sloane Stephens în finala turneului WTA de la Montreal

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, o va înfrunta pe americanca Sloane Stephens în finala turneului WTA de la Montreal (Canada), dotat cu premii totale în valoare de 2,82 milioane dolari.

Sâmbătă, în cea de-a doua semifinală a competiţiei, Sloane Stephens (25 ani, locul 3 WTA) a învins-o în două seturi simetrice, 6-3, 6-3, pe ucraineanca Elina Svitolina, câştigătoarea ediţiei trecute a competiţiei de la Montreal.

În primul duel din penultimul act, Simona Halep a dispus cu 6-4, 6-1 de australianca Ashleigh Barty.

Duminică, Sloane Stephens va încerca să îşi ia revanşa în faţa Simonei Halep, care a învins-o pe americancă în luna iunie, în finala turneului de Mare Şlem de la Roland Garros (3-6, 6-4, 6-1).

Halep (26 ani) va disputa cu această ocazie a treia sa finală la turneul de la Montreal, pe care l-a câştigat în 2016, în timp ce Stephens, campioana ediţiei trecute a US Open, va încerca să cucerească duminică primul său titlu la competiţia canadiană.
AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

5 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…