Tenis: Simona Halep, pe locul al patrulea în ierarhia sportivelor cu cele mai mari venituri (Forbes)

Tenis: Simona Halep, pe locul al patrulea în ierarhia sportivelor cu cele mai mari venituri (Forbes)

Jucătoarea română de tenis Simona Halep ocupă locul al patrulea în clasamentul sportivelor cu cele mai mari venituri din lume, stabilit de publicaţia economică americană Forbes şi dominat de japoneza Naomi Osaka.

Conform calculelor realizate de Forbes, Halep, aflată pe locul secund în ierarhia WTA, a realizat venituri totale de 10,9 milioane dolari în perioada iunie 2019 - iunie 2020, cea mai mare parte (6,9 milioane dolari) fiind reprezentată de premiile câştigate la turneele la care a participat, restul de 4 milioane dolari provenind din contractele de publicitate.

"Halep a obţinut al doilea său titlu de Mare Şlem la Wimbledon, anul trecut, iar cele 36,5 milioane de dolari câştigate din premii pe parcursul carierei o plasează pe locul al patrulea în ierarhia all time (prima fiind Serena Williams, cu 93 milioane dolari). Printre sponsorii lui Halep se numără branduri globale precum Nike, Wilson, Hublot şi Avon, precum şi alte câteva din ţara sa natală, România", scrie Forbes.

Clasamentul veniturilor realizate în sportul feminin mondial în ultimele 12 luni o are în frunte pe japoneza Naomi Osaka, cu venituri totale de 37,4 milioane dolari, dintre care doar 3,4 milioane dolari câştigaţi din tenis, restul de 34 milioane dolari provenind din contractele de publicitate.

Americanca Serena Williams ocupă locul secund, cu un total de 36 milioane dolari (4 milioane premii şi 32 milioane sponsorizări), urmată de australianca Ashleigh Barty, cu 13,1 milioane dolari (10,1 milioane premii şi 3 milioane din contracte publicitare).

Pe locul al cincilea în ierarhia Forbes se află jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, cu 8,9 milioane dolari (4,9 milioane premii şi 4 milioane contracte de publicitate).

De altfel, primele nouă sportive din clasamentul realizat de revista americană sunt jucătoare de tenis, singura "intrusă" în Top 10 fiind jucătoarea americană de fotbal Alex Morgan.

Iată cum se prezintă clasamentul veniturilor din sportul feminin în 2020, stabilit de Forbes:
1. Naomi Osaka (Japonia/tenis) 37,4 milioane dolari
2. Serena Wiliams (SUA/tenis) 36 milioane
3. Ashleigh Barty (Australia/tenis) 13,1 milioane
4. Simona Halep (România/tenis) 10,9 milioane
5. Bianca Andreescu (Canada/tenis) 8,9 milioane
6. Garbine Muguruza (Spania/tenis) 6,6 milioane
7. Elina Svitolina (Ucraina/tenis) 6,4 milioane
8. Sofia Kenin (SUA/tenis) 5,8 milioane
9. Angelique Kerber (Germania/tenis) 5,3 milioane
10. Alex Morgan (SUA/fotbal) 4,6 milioane
AGERPERS (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Irina Giurgiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro