Tenis: Simona Halep s-a calificat în optimi de finală la Wimbledon

Românca Simona Halep s-a calificat vineri în optimile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, după ce a învins-o cu 6-3, 6-1 pe belarusa Victoria Azarenka într-un duel dintre doi foşti lideri mondiali ai tenisului feminin.

Simona Halep, 27 de ani, locul 7 WTA, a terminat învingătoare după numai o oră şi 6 minute. Ea a obţinut 176.000 de lire sterline şi 240 de puncte WTA pentru calificarea în optimi de finală.

Azarenka (29 de ani, 40 WTA) a început bine şi a condus cu 3-1, după un break, însă apoi a fost în dificultate. Halep, cu un joc variat, a câştigat şase ghemuri consecutive şi şi-a adjudecat primul set, 6-3, apoi a avut 1-0 în setul secund. După 1-1 în setul 2, Halep a câştigat cinci ghemuri la rând şi a obţinut un succes clar, 6-3, 6-1.

Halep a avut nouă greşeli neforţate, faţă de cele 33 ale adversarei sale. Românca nu a avut nicio dublă greşeală, faţă de cele trei ale belarusei.

Cele două jucătoare se mai întâlniseră până acum de patru ori, bilanţul victoriilor fiind egal, 2-2. Halep s-a impus în singurul meci dintre ele care a mai avut loc pe iarbă, în 2017, tot la Wimbledon.

Halep o va întâlni în optimi pe învingătoarea dintre jucătoarea americană Cori Gauff (15 ani, 313 WTA) şi slovena Polona Hercog (28 de ani, 60 WTA). AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Trei camere în Genova, la prețul unei garsoniere în București: „Nu, frate, vreau să dau de la 200.000 de euro în sus, în România”

2 Nicu Fălcoi, înlăturat de la șefia Avioane Craiova în plin scandal al IAR-99 blocate

3 O apropiată a lui Adrian Năstase, propunerea PSD pentru șefia Institutului Cultural Român

4 Topul celor mai corupte țări din lume. Unde se află România în clasamentul pe 2025

5 „O simplă oficină de spionaj într-un loc strategic”. Adrian Papahagi explică de ce închiderea Consulatului rus din Constanța este un semnal istoric