Tenis: Simona Halep va începe sezonul pe iarbă la Eastbourne

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, va începe sezonul pe iarbă la turneul WTA de la Eastbourne, care se va desfășura în perioada 25 iunie - 1 iulie, după ce a primit un wild card din partea organizatorilor.

''Sunt foarte încântată să joc la @AegonTennisEB pentru prima oară. Mulțumesc mult turneului pentru wild card. Ne vedem în curând Eastbourne'', a scris Halep pe Twitter .

Printre jucătoarele care vor participa la Eastbourne, turneu cu premii de 753.900 dolari, se numără Karolina Pliskova (Cehia), numărul trei mondial, Dominika Cibulkova (Slovacia), numărul 5 WTA, britanica Johanna Konta (6 WTA), Garbine Muguruza (Spania), 7 WTA, dar și liderul WTA, germanca Angelique Kerber, care a primit și ea un wild card. De asemenea, pe tabloul principal va figura și Monica Niculescu.

Halep trebuia să participe inițial la turneului WTA de la Birmingham, care se desfășoară săptămâna aceasta, dar a decis să își prelungească vacanța, pentru a se recupera mai bine după accidentarea suferită la gleznă în finala de la Roma. Ultimul meci jucat de româncă a fost finala de la Roland Garros, pierdută în trei seturi în fața letonei Jelena Ostapenko.

Turneul de la Eastbourne va constitui o ultimă verificare pentru jucătoare înaintea debutului turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, care se va juca între 3 și 16 iulie. Anul trecut, Cibulkova a câștigat titlul la Eastbourne, după 7-5, 6-3 în finala cu Karolina Pliskova.

AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Încă o dovadă a prostiei crase a lui Câciu, de două ori ministru PSD...

2 „Dacă v-ați afla într-o barcă cu Bolojan și Grindeanu, pe care l-ați arunca?” Răspunsul dat de Nicușor Dan

3 Povestea cercetătoarei române briliante de care se tem hackerii și giganții tech. Americanii au inclus-o în topul celor mai străluciți savanți

4 Detaliul de la strângerea de mână dintre Trump și Xi Jinping care i-a uimit pe experții în limbajul corpului

5 Ce a vrut să spună Xi Jinping când l-a avertizat pe Trump asupra „Capcanei lui Tucidide”. Reacția președintelui american