Tenis: Simona Halep va participa la turneul de la Washington

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a acceptat o invitație (wild-card) din partea organizatorilor turneului de la Washington, Citi Open, la care va lua parte pentru prima oară în cariera sa, au anunțat organizatorii pe site-ul oficial al competiției.

Halep, eliminată de britanica Johanna Konta în sferturile de finală la Wimbledon, a renunțat să mai participe la turneul care are loc săptămâna aceasta la București, pe care l-a câștigat anul trecut, anunțând că are nevoie de o perioadă de recuperare după o primă parte a sezonului extrem de solicitantă.

Alături de reprezentanta țării noastre a mai acceptat wild-card-ul oferit de organizatorii Citi Open și americanca Sloane Stephens, câștigătoarea acestui turneu în 2015, care a stat aproape un an departe de circuitul feminin după o operație la un picior.

Turneul de la Washington va avea loc în perioada 31 iulie — 6 august la Rock Creek Park Tennis Center din capitala Statelor Unite, beneficiind de premii în valoare totală de 226.750 dolari.

AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

2 Ruptură la Casa Albă / JD Vance îl atacă pe Donald Trump după eșecul din alegeri

3 VIDEO Hopa / Senatoarea „transferată” la PSD este sora prospăturii lui Băluță...

4 Analiza lui Traian Băsescu după alegerile din SUA: ce spune despre Donald Trump

5 Anchetă în SUA după ce PSD a dărâmat guvernul la o lună de la o cină secretă