Tenis: Sorana Cîrstea, în turul al doilea la Eastbourne (WTA)

Tenis: Sorana Cîrstea, în turul al doilea la Eastbourne (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, luni, în runda a doua a turneului WTA pe iarbă de la Eastbourne (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 753.900 dolari, după 6-3, 6-2 cu Katerina Siniakova (Cehia).

Cîrstea (27 ani, 62 WTA), venită din postura de lucky loser, a avut nevoie de doar 59 de minute pentru a trece de adversara de 21 de ani, mai bine clasată în ierarhia mondială (locul 39).

Sorana a început cu stângul, pierzându-și serviciul, dar apoi a făcut break și a trecut în avantaj (2-1). După ce Siniakova a egalat (2-2), Cîrstea a fost de neoprit, desprinzându-se la 5-2, după un nou break și ghem la zero, pentru a încheia setul inaugural cu 6-3, în 31 de minute.

Deși a fost condusă și actul al doilea (0-1), Sorana a dominat jocul în continuare, profitând de numeroasele erori neforțate ale adversarei, astfel că a ajuns destul de repede să aibă 5-1 pe tabelă. Românca a încheiat cu o minge la care Siniakova a alunecat pe iarbă și s-a accidentat. Sorana a traversat terenul pentru a o îmbărbăta pe Siniakova.

Cîrstea și-a asigurat un cec de 5.155 dolari și 43 de puncte WTA, urmând ca în turul secund să o înfrunte pe britanica Johanna Konta, a cincea favorită. Konta (26 ani, 7 WTA) a învins-o pe Cîrstea cu 6-2, 6-3, în primăvară, în meciul de Fed Cup de la Constanța, rămas în memorie mai ales pentru incidentul în care a fost implicat căpitanul nejucător al echipei României, Ilie Năstase, acuzat de Konta și de Anne Keothavong, căpitanul echipei britanice, că le-ar fi insultat.

România are trei jucătoare în turul secund la Eastbourne, Monica Niculescu urmând să joace contra cehoaicei Petra Kvitova (N. 13), iar Simona Halep (a doua favorită), împotriva chinezoaicei Ying-Ying Duan (64 WTA), care a profitat de abandonul americancei Christina McHale, la scorul de 6-3, 4-0.

AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Anda Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia