Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă în primul tur la Budapesta (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă fără drept de apel de Viktoria Kuzmova (Slovacia), cu 6-4, 6-2, marţi, în prima rundă a turneului WTA de la Budapesta, dotat cu premii totale de 226.750 dolari.

Cîrstea (27 ani, 36 WTA), a patra favorită, a fost întrecută de o jucătoare de 19 ani (121 WTA), venită din postura de lucky loser, după o oră şi 14 minute.

Românca a avut 3 aşi, dar a comis 4 duble greşeli, nereuşind să profite de niciuna din cele patru mingi de break create. Kuzmova a reuşit 5 aşi şi a comis 2 duble greşeli.

Cîrstea va primi pentru participare 2.100 dolari şi un punct WTA.

Tot marţi, Mihaela Buzărnescu, a cincea favorită, s-a calificat în optimi , după 7-6 (5), 6-1 cu Lara Arruabarrena (Spania). Următoarea sa adversară va fi belgianca Alison van Uytvanck.

Miercuri, Monica Niculescu va juca în primul tur cu belgianca Kirsten Flipkens.
AGERPRES (autor: Mihai Ţenea, editor: Teodora Oprea, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 O directoare a unui colegiu de elită renunță la concurs, deși a promovat prima probă

2 Sabrina Voinea iese în evidență înainte de Mondialele de la Rotterdam

3 Bernadette Szocs joacă astăzi pentru o nouă medalie, după un eșec dureros la dublu

4 Un cămătar a fost prins în flagrant în Bucureşti / El acordase un împrumut de 36.000 de euro și primise înapoi 150.000 doar dobânzi

5 VIDEO Haos în sudul Italiei / Cozi de kilometri la stațiile de carburanți și proteste ale transportatorilor