Tenis: Sorana Cîrstea s-a oprit în turul al doilea la Australian Open

Românca Sorana Cîrstea a fost învinsă de tânăra jucătoare americană Cori Gauff cu 4-6, 6-3, 7-5, miercuri, la Melbourne, în runda a doua a turneului de tenis Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.

Gauff (67 WTA), în vârstă de 15 ani, care în primul tur trecuse de ''veterana'' Venus Williams (39 ani), a obţinut victoria după două ore şi 6 minute de joc.

Cîrstea (29 ani, 74 WTA) a condus cu 3-0 în decisiv, dar apoi a fost egalată, 3-3, a mai avut 4-3 şi 5-4, însă Gauff a luat ultimele trei ghemuri ale întâlnirii.

Sorana Cîrstea a avut 5 aşi şi 3 duble greşeli, iar Gauff 2 aşi şi 9 duble greşeli, diferenţa de puncte fiind una mică, 94 americanca şi 92 românca. Gauff a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 30-23, dar şi mai multe erori neforţate, 39-31.

Cîrstea va primi un cec de 128.000 de dolari australieni şi 70 de puncte WTA.

Pe tabloul feminin de simplu a mai rămas o româncă, Simona Halep , a patra favorită, care va juca joi în turul secund contra britanicei Harriet Dart .
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 Urmează Bolojan?

3 REVOLTĂTOR Comisia Europeană cere extinderea contribuției CASS asupra pensiilor pentru a face rost de bani pentru salariile bugetarilor!

4 Înalt oficial al Guvernului Bolojan, pus sub acuzare de DNA

5 Invazia rusă a cimentat o nouă Ucraina: De la periferie, la independență deplină